Cum a strălucit

Recenzii ale cititorilor

Cartea „How It Shone” de Katherine Barham este o colecție de poezii celebrată pentru scriitura sa frumoasă și observațiile profunde asupra lumii naturale. Recenzenții evidențiază profunzimea emoțională și utilizarea frapantă a limbajului, făcând poemele de impact și memorabile.

⬤ Scriere frumoasă
⬤ limbaj bogat
⬤ imagini exacte din natură
⬤ sentiment puternic de amintire
⬤ observații izbitoare
⬤ povești lirice și obsedante
⬤ poezii bine lucrate.

Nu s-au remarcat dezavantaje semnificative în recenzii.

(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

How It Shone

Conținutul cărții:

Ca și cum tăcerea zăpezii care cade pe sine/ar îneca edictele de gheață/și demolarea de alături - ca și cum o promisiune ar străluci - aceste poeme sunt frumos așezate pe acel "ca și cum...". Claritatea lor luminoasă este egalată de delicatețea sentimentelor, de subestimare, de subtilitate, de o ureche atentă atât de fină, încât poate auzi Doruri/învârtind pietrișul și plecând, sau aripa acelei păsări care perie aerul. Atât de mult adevăr de acasă în acest volum subțire, dar atât de ușor de atins încât aproape putem uita că "cum a strălucit" este inseparabil de dispariția sa.

--Eleanor Wilner, autoare a volumului Before Our Eyes: New and Selected Poems, 1975-2017 și câștigătoare a Medaliei Frost 2019 pentru întreaga carieră în poezie.

"Tatăl meu a fost martor la lucrurile acestei lumi", scrie Katherine Barham, "dar nu ar fi îndrăznit să fie el". Mai târziu, ea își amintește de "gâștele alunecând înapoi / peste iaz în ele însele" și spune despre căprioarele care nu o văd privind, "este bine / ele nu știu că îmi imaginez că mă alătur lor". În poezii care mărturisesc îndeaproape și perpetuu particularitățile lumii pe care o împărtășim, Katherine Barham recunoaște nepăsarea naturii față de prezența noastră - aerul "înnebunit de cicade", albinele care "au supt, / cu capul în jos" de-a lungul unui sezon de secetă, gâștele, căprioarele - atât pentru a marca propriile noastre întreruperi triste ale acestui echilibru - izolările noastre, cruzimile noastre inexplicabile, problemele pe care le aduce conștiința - cât și pentru a ne aminti că a ne alătura armoniei ne oferă șansa de a ne întoarce la noi înșine. "Eu galopez", scrie ea - nu, asta e o pasăre. "În cel mai bun caz, las în urmă o roșeață", scrie ea - nu, asta e luna. "Îmi trec aripile peste fața ei", scrie ea, și acesta este sinele uman, care se simte acasă, cu grijă și provizoriu.

-Nathalie Anderson, autoare a cărții Quiver and Stain.

Poemele din How It Shone uneori sărbătoresc, alteori acuză și alteori interoghează trecutul și actorii săi, invocând relațiile familiale și romantice. Plantele, insectele, animalele și ciclul sezonier oferă o diversiune sau un răgaz de la întâlnirile cu oamenii. Acești alți locuitori ai planetei, deși fascinanți pentru domeniile lor misterioase, beneficiază de autonomie și separare din partea unor poeți precum Barham, care "își imaginează că li se alătură." Poemele din How It Shone uneori celebrează, alteori acuză și alteori interoghează trecutul și actorii săi, invocând relații familiale și romantice. Plantele, insectele, animalele și ciclul sezonier oferă o diversiune sau un răgaz de la întâlnirile cu oamenii. Acești alți locuitori ai planetei, deși fascinanți pentru domeniile lor misterioase, își primesc autonomia și separarea de la poeți precum Barham, care "își imaginează că li se alătură".