Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „Cum gândesc instituțiile” de Mary Douglas examinează influența instituțiilor sociale asupra gândirii individuale și a proceselor decizionale. Deși este foarte apreciată pentru profunzimea intelectuală și perspectivele sale asupra relației dintre structurile societale și convingerile personale, cartea a fost criticată și pentru abordarea sa filosofică în detrimentul analizei științifice, ceea ce a făcut-o o lectură dificilă pentru unii.
Avantaje:Cartea este lăudată pentru scrierea sa elocventă, perspectivele profunde asupra instituțiilor sociale și relevanța pentru studenții de sociologie și domeniile conexe. Mulți recenzenți au considerat-o o plăcere să o citească și să învețe din ea, descriind-o ca fiind o lucrare semnificativă care oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care instituțiile sociale modelează gândirea și acțiunea. De asemenea, este remarcată pentru narațiunea sa captivantă și conținutul provocator care încurajează gândirea critică.
Dezavantaje:Criticii menționează că această carte poate fi dificil de citit și poate să nu fie potrivită pentru cei care se așteaptă la o analiză științifică a instituțiilor, mai degrabă decât la o discuție filosofică. Unii cititori au considerat că îi lipsesc datele empirice și o analiză structurată, ceea ce a condus la dezamăgire. În plus, dependența cărții de exemple academice specializate poate îndepărta cititorii generali.
(pe baza a 9 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
How Institutions Think (Routledge Revivals)
Conținutul cărții:
Publicată pentru prima dată în 1986, teoria instituțiilor a lui Mary Douglas utilizează teoriile sociologice ale lui Emile Durkheim și Ludwig Fleck pentru a determina nu numai modul în care instituțiile gândesc, ci și măsura în care gândirea însăși depinde de instituții. Diferite tipuri de instituții permit indivizilor să aibă diferite tipuri de gânduri și să reacționeze la diferite emoții.
Este la fel de dificil de explicat modul în care indivizii ajung să împărtășească categoriile gândirii lor, precum și modul în care reușesc vreodată să își scufunde interesele private într-un bine comun. Douglas ne avertizează că instituțiile nu gândesc independent, nici nu au scopuri, nici nu se construiesc singure. Pe măsură ce ne construim instituțiile, comprimăm ideile celorlalți într-o formă comună pentru a le dovedi legitimitatea prin număr.
Ea ne sfătuiește să nu ne consolăm cu gândul că primitivii pot gândi prin instituții, dar modernii decid individual asupra problemelor importante. Instituțiile noastre legitimate iau decizii majore, iar aceste decizii implică întotdeauna principii etice.
