Cum să fii autist

Recenzii ale cititorilor

Memoriile prezintă o relatare profund personală și sinceră a vieții cu autism, oferind perspective care rezonează atât cu persoanele autiste, cât și cu cititorii neurotipici. Scrierea este descrisă ca fiind frumoasă, captivantă și cu impact emoțional, ceea ce o face o lectură convingătoare pentru oricine dorește să înțeleagă mai bine autismul. Cu toate acestea, unele critici vizează structura cărții și accentul perceput pe negativitate, câțiva recenzenți sugerând că aceasta se îndepărtează de autobiografiile mai tradițional înălțătoare.

⬤ Bine scrisă, autentică și vulnerabilă
⬤ oferă o perspectivă valoroasă asupra autismului atât pentru cititorii neurotipici, cât și pentru cei autiști
⬤ captivantă din punct de vedere emoțional și ușor de relaționat
⬤ promovează înțelegerea și promovarea conștientizării autismului
⬤ încurajează dialogul și legătura între cititori
⬤ surprinde frumos călătoria autoarei.

⬤ Unii cititori au găsit structura narativă dezorganizată
⬤ percepută ca fiind prea negativă sau tânguitoare
⬤ criticii susțin că nu oferă îndrumări practice privind gestionarea autismului
⬤ unii au considerat că titlul ar putea induce în eroare cititorii cu privire la scopul său.

(pe baza a 34 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

How to Be Autistic

Conținutul cărții:

How To Be Autistic prezintă călătoria lui Charlotte Amelia Poe prin anii de școală și tinerețea adultă, cu capitole despre mâncare, fandom, depresie, body piercing, convenții de benzi desenate și tehnologie. Poe scrie despre memoriile sale: „Cel mai bun mod de a o descrie este să vă imaginați o călătorie cu mașina.

Dacă o persoană neurotipică vrea să ajungă de la A la B, atunci de cele mai multe ori va găsi drumul fără obstacole, fără lucrări rutiere sau devieri. O persoană autistă va fi nevoită să folosească drumuri lăturalnice, să traverseze câmpuri și să exploreze locuri pe care persoanele neurotipice nici măcar nu și le-ar imagina vizitându-le”. How To Be Autistic pune în discuție poveștile despre autism ca fiind ceva ce trebuie „reparat”, deoarece Poe consideră că autismul ei este un aspect fundamental al muncii sale.

Ea scrie: „Am vrut să arăt latura autismului prin care am trecut, latura pe care nu o găsești în cărți și pe grupurile de pe Facebook. Piesa mea este o poveste despre supraviețuire, frică și, în cele din urmă, speranță.

Este o scrisoare deschisă către fiecare persoană autistă care a suferit abuzuri verbale, psihice sau fizice și care a ieșit urlătoare și în viață. „Dacă pot schimba percepția unei singure persoane, dacă pot ajuta o singură persoană cu autism să simtă că este mai puțin singură, atunci totul va merita.

Așa că, vă rog, întoarceți pagina. Lumile noastre sunt pe cale să se ciocnească.”.