Cum să-ți iubești fiica

Recenzii ale cititorilor

Cartea abordează dinamica complexă și adesea provocatoare a unei relații mamă-fiică, marcată de învrăjbire, înstrăinare și manipulare. Cartea explorează teme precum dragostea, obsesia, limitele și înțelegerea psihologică, pe măsură ce personajele navighează de-a lungul timpului prin legătura lor. Diverse recenzii remarcă profunzimea emoțională și stilul unic de povestire, deși opiniile cu privire la structura și dezvoltarea personajelor variază semnificativ.

Mulți cititori laudă cartea pentru narațiunea captivantă, scrierea magistrală și perspectivele psihologice asupra relațiilor mamă-fiică. Structura neliniară adaugă intrigă și profunzime, provocând discuții despre dragoste, obsesie și legături familiale. Criticii au apreciat portretul sugestiv și nuanțat al emoțiilor complexe, precum și capacitatea cărții de a induce o reflecție profundă.

Criticii au evidențiat problemele legate de ritmul, structura și capacitatea de relaționare a personajelor. Unii au găsit-o dezarticulată și au considerat-o lipsită de o intrigă coerentă, cu prea multe capitole scurte care nu au reușit să dezvolte personajele în mod eficient. În plus, portretizarea mamei ca fiind neplăcută și scrisul repetitiv au fost considerate dezavantaje semnificative. Unii cititori au avut probleme cu narațiunea în versiunea audiobook.

(pe baza a 22 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

How to Love Your Daughter

Conținutul cărții:

"O capodoperă rece ca piatra a tensiunii psihologice. Ultimele sale pagini m-au făcut să-mi țin respirația.

" -- Flynn Berry, New York Times Book Review Înstrăinarea aparent inexplicabilă dintre o femeie și fiica ei adultă deschide o întrebare tulburătoare: Ce daune facem în orbirea iubirii? La mii de kilometri de casă, o femeie stă pe o stradă întunecată, aruncând o privire prin ferestrele bine luminate la două fetițe. Ele sunt nepoatele pe care nu le-a cunoscut niciodată, fiicele fiicei pe care nu a mai văzut-o de ani de zile. În centrul acestei povești hipnotizante se află încercarea femeii de a înțelege cum o relație care a început în fericire - o mamă îndrăgostită de singurul ei copil - a ajuns la o distanță atât de insondabilă.

Țesându-se înainte și înapoi în timp, ea deslușește amintiri și sentimente îngropate de mult timp, retrăgând infinitele acte de grijă părintească, fiecare atât de banal și aparent benign, care în ansamblu ar fi putut submina ceea ce ea prețuia cel mai mult. Cu o precizie psihologică rafinată, Blum urmărește pașii greșiți și înșelăciunile aparent nesemnificative ale vieții de familie, unde este posibil să trecem linia dintre protecție și posesie fără să o vedem - și nu știm dacă sau cum putem găsi drumul înapoi.