De la Merthyr la Persia: Memoriile unui politician centrist și european de-o viață

Titlul original:

From Merthyr to Persia: Memoirs of a Centrist Politician and Lifelong European

Conținutul cărții:

Aubrey Jones s-a născut în Merthyr Tydfil, cel mai mare fiu al unui tată miner și al unei mame profesoare. A fost educat la școala locală Cyfarthfa Castle, de unde a câștigat o bursă la London School of Economics. A părăsit LSE cu o diplomă de onoare, precum și cu premiul memorial Gladstone și un premiu Gerstenberg pentru studii postuniversitare.

La scurt timp după ce a părăsit LSE, s-a angajat la Times, părăsindu-și biroul din Berlin cu doar câteva zile înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. La întoarcerea la Londra, a lucrat în cadrul Biroului de Război și al serviciilor de informații ale armatei, ajungând în cele din urmă în Africa de Nord și Italia.

La sfârșitul războiului, s-a întors la Times, dar s-a săturat repede de jurnalism și a acceptat un post de asistent al directorului Federației britanice a fierului și oțelului, devenind în cele din urmă directorul acesteia. În 1950, a fost ales pentru prima dată în Parlament ca membru al Partidului Conservator și a fost numit mai întâi ministru al Combustibilului și Energiei și apoi ministru al Aprovizionării în timpul mandatelor succesive ale prim-miniștrilor conservatori.

Însă realegerea lui Macmillan în 1959 l-a determinat să se întoarcă pe băncile din spate și să își revigoreze experiența industrială. Din acel moment, el a fost convins că Regatul Unit ar trebui să adere la Comunitatea Europeană, așa cum era atunci. De asemenea, a adoptat o poziție fermă în sprijinul dezvoltării tehnologice, considerând că țara ar beneficia de pe urma unei politici guvernamentale care să încurajeze o cooperare mai strânsă între tehnologia militară și cea civilă.

Când Harold Wilson a câștigat alegerile din 1964 pentru Partidul Laburist, el și George Brown, în mod surprinzător, l-au ales pe Aubrey Jones pentru a deveni președinte al nou formatului Consiliu Național pentru Prețuri și Venituri. El a fost selectat pentru acest rol dintr-o duzină de nume, fiind singurul candidat acceptabil atât pentru TUC, cât și pentru CBI. Decizia de a accepta această funcție l-a făcut să renunțe la locul său conservator și să se confrunte cu o respingere mai largă din partea Partidului Conservator.

George Brown i-a spus că, la sfârșitul mandatului său de președinte al NBPI, va primi un titlu de omolog, dar acesta nu a fost niciodată obiectivul lui Aubrey Jones. În schimb, s-a întors în industrie, ocupând diverse funcții de conducere în Regatul Unit, iar mai târziu a petrecut ceva timp în străinătate, mai întâi consultând guvernul militar al Nigeriei cu privire la reformarea administrației publice și apoi jucând diverse roluri de consultanță pentru guvernul șahului Iranului până chiar înainte de revoluția din această țară.

La întoarcerea sa în Regatul Unit, Aubrey Jones a încercat să revină în Camera Comunelor. A luptat și a pierdut alegerile generale din 1983 în circumscripția Sutton Coldfield din Birmingham pentru Alianța Liberală. Ulterior, s-a alăturat social-democraților și, în cele din urmă, Partidului Liberal. Credea cu tărie că statul are un rol în societatea civilă, mai mult decât i-ar fi permis politica Partidului Conservator. De asemenea, a crezut cu pasiune că, odată cu dispariția Imperiului, Regatul Unit trebuie să facă parte dintr-o entitate mult mai mare pentru a-și face vocea auzită în lume.

Această entitate era, pentru Aubrey Jones, Comunitatea Europeană, iar Partidul Liberal era singurul partid politic al vremii care era ferm angajat să adere la Comunitate. Din păcate, Aubrey Jones și-a încheiat memoriile atunci când a plecat din Iran, însă opiniile sale cu privire la Europa se regăsesc puternic în selecția de note și scrisori pe care le-a scris ulterior. Este corect să spunem că ar fi fost profund frustrat de rezultatul referendumului UE din 2016 și de dezastrul care a urmat cu privire la modul și termenii retragerii finale din Uniunea Europeană.