De la șevalet la edificiu: Intersecții în principiile și practica lui C.R. Mackintosh și Henry van de Velde

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Titlul original:

Easel to Edifice: Intersections in the Principles and Practice of C.R. Mackintosh and Henry van de Velde

Conținutul cărții:

Maeștrii Art Nouveau Charles Rennie Mackintosh și Henry van de Velde împărtășeau un punct comun rar întâlnit printre figurile creative care au jucat roluri centrale în această mișcare de design de la începutul secolului. Amândoi și-au început cariera având ca obiectiv o viață întreagă dedicată artei de șevalet, dar în cele din urmă și-au redirecționat energiile către domeniile în primul rând funcționale ale arhitecturii și artelor aplicate. Această schimbare profesională este demnă de remarcat în special având în vedere contrastele dintre scoțianul Mackintosh și belgianul van de Velde, în ceea ce privește personalitatea, condiționarea culturală și însăși natura producției lor Art Nouveau.

Se pot evidenția și alte asemănări între cei doi inovatori. În primul rând, deși se simțeau foarte bine cu precizia minuțioasă a meșteșugurilor, amândoi au fost, în același timp, atrași de avantajele producției industriale, de viteză, volum mare și uniformitate a produselor, atracția lor comună pentru producția industrială fiind alimentată de mediile respective în care și-au petrecut anii tinereții. La mijlocul secolului al XIX-lea, Glasgow, orașul natal al lui Mackintosh, își câștigase renumele mondial pentru sectorul construcțiilor navale, în special datorită progreselor tehnice realizate în fabricile care înconjurau orașul. Belgia, la rândul său, și-a pus amprenta industrială pe continentul european prin producția de trenuri de mare viteză. Van de Velde, deși a crescut în Anvers, o Mecca a textilelor lucrate manual, a profitat totuși de avantajele oferite firmei sale de design din Bruxelles de sofisticarea industrială a Belgiei.

Pe de altă parte, ambii maeștri au găsit o mai mare apreciere pentru eforturile lor inovatoare pe pământ străin decât în țările lor de origine. Mackintosh, în colaborare cu Margaret Macdonald, a prosperat la Viena, unde Scottish Rooms ale cuplului, prezentate în cadrul celei de-a opta expoziții Secession (1902), au generat entuziasm atât în rândul publicului, cât și în cercurile critice. Succesele continentale ale lui Van de Velde au fost mai ample. În 1896, interioarele sale au jucat un rol important în Maison Art Nouveau a lui Siegfried Bing, în timp ce, în primul deceniu al secolului al XX-lea, a primit multiple comenzi comerciale la Berlin. Respectul generat de interioarele impresionante pe care le-a realizat în această metropolă i-a adus funcția de director al Weimar Kunstgewerbeschule și, în 1908, invitația de a se alătura DeutscherWerkbund.

Rămâne, totuși, o despărțire în traiectoriile profesionale ale lui Mackintosh și van de Velde, o divergență legată de apariția femeilor ca forțe creative în design. Aici, punerea în comun a competențelor de către Mackintosh și Macdonald în realizarea unor comenzi majore, la care se adaugă libertatea oferită cuplului de Catherine Cranston în amenajarea saloanelor sale de ceai din Glasgow, nu găsește nicio paralelă în parcursul profesional al lui van de Velde. Impactul major al judecății stilistice a femeilor asupra cosmosului designului de astăzi se datorează, în mare parte, acestor scoțience.