Decizia de la Strasbourg: Greșeala strategică a lui Ike de a opri Grupul de Armate al 6-lea la Rin în 1944

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Decizia de la Strasbourg” oferă o analiză aprofundată a Grupului 6 de armate, adesea trecut cu vederea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, concentrându-se în special asupra oportunităților ratate la sfârșitul anului 1944. Cartea critică deciziile de conducere ale generalului Eisenhower, în special cu privire la generalul Jacob Devers, și explorează dinamica politică și militară care a afectat efortul de război al Aliaților în Europa. Narațiunea este atât informativă, cât și captivantă, descoperind evenimente care ar fi putut schimba semnificativ cursul războiului.

⬤ Bine documentată și informativă
⬤ scoate în evidență istoria uitată a generalului Devers și a Grupului 6 de armate
⬤ prezintă o nouă perspectivă asupra deciziilor lui Eisenhower
⬤ ușor de citit
⬤ oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra unei perioade cruciale din cel de-al Doilea Război Mondial
⬤ pune în lumină dinamica politico-militară
⬤ recomandată pasionaților celui de-al Doilea Război Mondial.

⬤ Lipsesc hărțile care ar putea îmbunătăți înțelegerea mișcărilor militare
⬤ unele puncte sunt reiterate prea des
⬤ interpretări posibil controversate ale motivațiilor din spatele deciziilor militare
⬤ ar putea beneficia de explorarea mai aprofundată a anumitor subiecte, cum ar fi acordurile cu Uniunea Sovietică.

(pe baza a 25 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Decision at Strasbourg: Ike's Strategic Mistake to Halt the Sixth Army Group at the Rhine in 1944

Conținutul cărții:

Decizia de la Strasbourg relatează povestea remarcabilă și în mare parte necunoscută a ocaziei pierdute de generalul locotenent Jacob Devers de a lansa un atac îndrăzneț în inima Germaniei naziste, care ar fi putut câștiga războiul european la sfârșitul anului 1944, cu șase luni înainte de Ziua Victoriei asupra Europei (V-E) din mai 1945. Al șaselea grup de armate al lui Devers, care cuprindea Armata a Șaptea a SUA și Prima Armată Franceză, a efectuat cu succes debarcări amfibii lângă Marsilia în august 1944 și a avansat 450 de mile prin sudul Franței înainte de a ajunge pe malurile Rinului în Alsacia la 24 noiembrie 1944.

Odată ajuns pe Rin, lui Devers i s-a prezentat o oportunitate strategică neașteptată de a traversa fluviul și de a avansa în Germania, unde Grupul putea izola Armata a 19-a germană în Alsacia și putea manevra în spatele Armatei 1 germane, care lupta împotriva Armatei a 3-a a generalului George S. Patton în Lorena. Devers spera ca această manevră îndrăzneață să prăbușească frontul inamic sudic opus Armatelor a 7-a și a 3-a americane și, eventual, să ducă la dezintegrarea întregului front inamic, din Elveția până în Țările de Jos, aducând un sfârșit rapid războiului din Europa.

Rinul a fost obiectivul principal al armatelor aliate care luptau în Franța.

Generalii aliați și-au dat seama de importanța sa strategică, la fel ca și generalii germani, care au înțeles că, dacă forțele aliate treceau Rinul, Germania era condamnată. Devers nu a străpuns niciodată Rinul în 1944.

Comandantul suprem al forțelor aliate, generalul Dwight Eisenhower, a ordonat oprirea asaltului planificat de Dever cu o zi înainte ca acesta să înceapă. Decizia lui Ike de a renunța la această oportunitate a însemnat că aliații nu vor trece Rinul până în martie 1945. Până în prezent, istoricii nu au explicat pe deplin de ce Eisenhower l-a oprit pe Dever, care a fost profund înfuriat de ordin; și nici nu au analizat posibilul rezultat al unui astfel de atac.

Decizia de la Strasbourg face exact acest lucru, explorând ce s-ar fi putut întâmpla dacă Ike i-ar fi permis lui Devers să traverseze râul. Colley citează în mod judicios opiniile multor generali de rang înalt, inclusiv Patton, potrivit cărora atacul ar fi fost o manevră îndrăzneață și probabil de succes, care ar fi putut pune capăt războiului cu câteva luni mai devreme și ar fi salvat mii de vieți americane. Prin prezentarea acestei perspective istorice alternative, autorul oferă o perspectivă unică asupra lui Eisenhower și a Comandamentului Suprem din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, punând în lumină potențialele consecințe ale conducerii prudente a lui Ike și ale respingerii generalului Devers și a strategiei sale, în mare parte din cauza antipatiei și lipsei de încredere în comandantul celui de-al șaselea grup de armate.

Colley subliniază încrederea lui Ike în vechii prieteni și colegi, uneori indiferent de abilități, și modul în care conducerea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa a fost determinată de prietenii și animozități personale - un studiu demn de urmat pentru viitorii lideri militari care doresc să profite de oportunitățile unice de pe câmpul de luptă.