Democrația multilingvă: Elveția și nu numai

Titlul original:

Multilingual Democracy: Switzerland and Beyond

Conținutul cărții:

Majoritatea experților în societăți divizate și concepție instituțională sunt în general de acord că este mai dificil să se stabilească și să se mențină o democrație stabilă și funcțională într-o țară cu mai multe limbi și sfere publice fragmentate din punct de vedere lingvistic decât în țările mai omogene. Țările multilingve, precum Canada și Belgia, s-au confruntat cu dificultăți considerabile în ultimele decenii (a se vedea referendumul din 1995 privind suveranitatea din Quebec, aproape un succes, sau blocajul instituțional și creșterea naționalismului flamand în Belgia începând cu anii 1970).

Provocarea multilingvismului a crescut și în Statele Unite, având în vedere numărul din ce în ce mai mare de vorbitori de limbă spaniolă care nu stăpânesc fluent limba engleză și apariția unor mijloace de informare în masă exclusiv spaniole în unele părți ale țării. Perspectivele ca UE să devină o democrație viabilă sunt și mai bântuite de multilingvism, având în vedere că are 24 de limbi oficiale și nicio lingua franca. Cu toate acestea, Elveția este, de asemenea, o țară multilingvă fără o lingua franca, fragmentată în 26 de cantoane în mare parte monolingve și patru sfere publice distincte din punct de vedere lingvistic (germană, franceză, italiană, romaniș).

Cu toate acestea, ea este considerată una dintre cele mai stabile și mai de succes democrații din lumea contemporană. Această carte oferă o explicație instituțională diferită care explică succesul democrației multilingve elvețiene.

Autorul susține că, în literatura de specialitate, importante instituții elvețiene - în special democrația directă, Parlamentul și executivul federal - nu au fost înțelese în mod corespunzător. Acestea au fost etichetate drept "consociaționale", în timp ce, în realitate, sunt produsul unor mecanisme instituționale rivale, centripetale.