Diavolul pe călcâiele mele

Recenzii ale cititorilor

Recenzile reflectă o profundă apreciere pentru relatarea autobiografică a lui Louis Zamperini din „Diavolul pe urmele mele”, subliniind extraordinara sa rezistență, abilitățile de supraviețuire și călătoria sa de iertare și credință. Cititorii au considerat că perspectiva personală este captivantă, oferind o perspectivă asupra vieții sale care diferă de cea din „Unbroken” a Laurei Hillenbrand. Cu toate acestea, unii au considerat că unele elemente ale poveștii păreau exagerate sau egocentrice.

⬤ O poveste personală inspirată despre rezistența și supraviețuirea în circumstanțe extreme.
⬤ Narațiune captivantă care oferă o perspectivă de primă mână asupra vieții lui Zamperini.
⬤ Subliniază teme importante precum curajul, credința și iertarea.
⬤ Bine scrisă și relatabilă, ceea ce o face greu de pus jos.
⬤ Pune în lumină aspecte mai puțin cunoscute ale celui de-al Doilea Război Mondial, în special în Teatrul Pacific.

⬤ Unii cititori consideră că anumite evenimente pot fi exagerate sau dramatizate.
⬤ Puține detalii despre figurile semnificative din viața lui Zamperini au fost menționate, ceea ce conduce la o narațiune oarecum egocentrică.
⬤ Stilul de scriere poate părea ca o predică în unele părți, în special spre final.
⬤ Limbajul complex sau referințele culturale pot fi derutante pentru unii cititori, necesitând o cercetare suplimentară pentru context.

(pe baza a 733 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Devil at My Heels

Conținutul cărții:

Memoriile „inspiraționale” și „extraordinare” ale unuia dintre cei mai curajoși membri ai celei mai mari generații, Louis Zamperini: olimpic, prizonier de război japonez în al Doilea Război Mondial și supraviețuitor.

Delincvent juvenil, miler NCAA de clasă mondială, olimpic în 1936, bombardier în al Doilea Război Mondial: Louis Zamperini a avut o viață mai plină decât majoritatea, când s-a schimbat într-o clipă. Pe 27 mai 1943, B-24-ul său s-a prăbușit în Oceanul Pacific. Louis și alți doi supraviețuitori au găsit o plută printre epavele în flăcări și au așteptat să fie salvați. În schimb, au plutit în derivă două mii de mile timp de patruzeci și șapte de zile. Singura lor hrană: doi ficat de rechin și trei albatros cruzi. Singura lor apă: precipitații sporadice. Singurii lor însoțitori: speranța și credința - și rechinii mereu prezenți. În cea de-a patruzeci și șaptea zi, doar schelete aproape de moarte, Zamperini și pilotul Russell Phillips au zărit pământ - și au fost capturați de japonezi. Astfel au început mai bine de doi ani de tortură și umilință ca prizonier de război.

Zamperini a fost amenințat cu decapitarea, supus experimentelor medicale, bătut în mod regulat, ascuns într-un centru secret de interogare, înfometat și forțat să muncească ca sclav și a fost victima constantă a unui gardian brutal, poreclit Pasărea - un om atât de rău încât ceilalți gardieni se temeau de el și îl numeau psihopat. Între timp, Corpul Aerian al Armatei l-a declarat mort pe Zamperini, iar președintele Roosevelt a trimis condoleanțe oficiale familiei sale, care nu și-a pierdut niciodată speranța că acesta este în viață.