Dictatură și Revoluție: Iran - O istorie contemporană

Recenzii ale cititorilor

Cartea prezintă o perspectivă controversată asupra istoriei recente a Iranului, discutând tranziția de la monarhie la o dictatură clericală. În timp ce unii recenzenți au considerat-o utilă pentru înțelegerea contextului istoric și a rolului politicilor occidentale de pacificare, alții au criticat-o drept propagandă occidentală tendențioasă, care trece cu vederea detalii esențiale despre peisajul politic și societatea civilă din Iran.

⬤ discută elocvent istoria celor două dictaturi din Iran și politica occidentală de pacificare
⬤ oferă o perspectivă revelatoare pentru înțelegerea dinamicii politice din Iran
⬤ considerată o resursă bună pentru generațiile tinere și grupurile de reflecție.

⬤ Catalogată drept propagandă occidentală absolută de către unii recenzenți
⬤ omite detalii istorice cruciale, în special rolul guvernelor occidentale în subminarea democrației în Iran
⬤ prezintă o viziune unilaterală care ignoră complexitatea societății iraniene și elementele sale democratice
⬤ prezintă guvernul iranian actual într-o lumină negativă, fără a recunoaște contextul istoric.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Dictatorship and Revolution: Iran - A Contemporary History

Conținutul cărții:

În timp ce poporul iranian se străduiește să învingă dictatura religioasă medievală a mullahilor din Iran, este din ce în ce mai imperativ să nu pierdem din vedere perspectiva istorică mai largă în care a fost modelată această luptă. Peisajul politic și societatea iraniană sunt impregnate de amintirile unei lupte de 120 de ani pentru a obține o anumită formă de guvernare democratică și o societate deschisă, care este atât de des considerată de la sine înțeleasă în țările cu un regim democratic stabilit. Acest efort de un secol a fost dus uneori împotriva unor șahi (monarhi) despotici, iar acum împotriva unor clerici care pretind un regim teocratic absolut.

Atât monarhia, cât și dictatura teocratică neagă drepturile universale ale omului, își revendică autoritatea în calitate de "Umbră a lui Dumnezeu" (șahii) sau de "Vicegerent al lui Dumnezeu" (despoții clerici) pe pământ, consideră că poporul este imatur și are nevoie de gardieni și își extrag legitimitatea din alte surse decât urnele de vot și statul de drept democratic. Ambele au comis încălcări grave ale drepturilor omului, cum ar fi detențiile arbitrare, procesele sumare, pedepsele crude și inumane, tortura și execuțiile politice. Ambele au instituit efectiv regimul partidului unic, au refuzat pluralismul, au suprimat numeroase segmente ale societății, au refuzat libertatea de exprimare sau de asociere, au interzis o presă liberă și au privat cetățenii de drepturi. În cazul monarhiei, una a ajuns să pună interesele străine mai presus de cele ale națiunii, iar cealaltă a abuzat de credința și religiozitatea poporului pentru a-i jefui averea, pentru a instiga la ură, violență sectară și aventurism străin, sub titulatura de război religios și expansiune, în detrimentul națiunii.

Această carte, compusă din 23 de capitole, încearcă să prezinte o istorie concisă a monarhilor Pahlavi, care au fost înlăturați de revoluția populară din 1979, și a dictaturii religioase care le-a luat locul după ce Ruhollah Khomeini a uzurpat conducerea revoluției anti-monarhice. Primele trei capitole analizează ascensiunea ilegitimă a monarhilor Pahlavi prin represiune brutală și intervenție străină și anii care au precedat revoluția din 1979. Următoarele două capitole tratează modul în care clerul, cu Khomeini în frunte, tolerat și lăsat intact de șah, contrar decimării forțelor democratice, a deturnat revoluția și a zădărnicit acordurile sale de libertate.

Resturile monarhice ale regimului anterior sunt demascate în capitolul următor, iar mișcarea de rezistență la regimul teocratic este descrisă în capitolul următor. Politicile interne și internaționale distructive ale regimului sunt abordate în capitolele 9-17. Consecințele crimelor comise de acest regim și tolerarea sa de către guvernele occidentale sunt discutate în capitolele 18 și 19. Campania concertată și vicioasă de dezinformare a regimului împotriva opoziției sale și utilizarea războiului cibernetic sunt examinate în capitolele 20 și 21.

Ultimele două capitole tratează revolta națională actuală din Iran și perspectivele unui rezultat democratic. Revoluția din 1979 împotriva șahului Pahlavi a început în ianuarie 1978 cu prima reprimare sângeroasă a demonstrațiilor și a durat 13 luni, culminând cu fuga șahului și răsturnarea regimului său. Această revoluție, după mai mult de patru decenii de rezistență organizată, se află acum în a cincea lună la momentul redactării acestui articol, protestatarii cerând "Moarte lui Khamenei", liderul suprem al regimului, și schimbarea totală a regimului, fără a se lăsa intimidați de nivelul de represiune. De data aceasta, regimul, care nu a reușit să decimeze sau să elimine mișcarea de rezistență iraniană din punct de vedere fizic sau politic, se confruntă cu căderea sa inevitabilă în mâinile unei revolte populare inspirate de această rezistență de zeci de ani și de viziunea pe care o prezintă pentru un Iran liber, democratic, pluralist, fără arme nucleare, cu separarea religiei de stat.