Situat la interfața dintre istoria imaginilor și filosofia istoriei, acest studiu examinează toposul pictural al distrugerii pre-(imaginilor) antice și non-europene în discursul creștin despre putere din secolele XVI-XVIII, în sensul unei descrieri critic-analitice. În acest context, sunt discutate tipologiile picturale ale conducătorului ortodox sau ale martirului care, în calitate de distrugător violent de imagini, imită structural actul distrugerii idolilor egipteni de către Hristos în timpul fugii sale în Egipt.
Aceste două figuri au devenit prototipuri ale interpretării confesionale a istoriei, în special în perioada barocului catolic. La începutul perioadei moderne, ele au contribuit la ficțiunea anacronică a Evului Mediu ca perioadă fondatoare a ortodoxiei creștine și, în același timp, ca etapă preliminară a activității misionare globale.
Distrugerea imaginilor "străine" merge mână în mână cu standardizarea metaforică și împuternicirea semantică a imaginilor "proprii". Subiectul este ilustrat prin intermediul unor studii de caz privind propaganda imaginii ecleziastice și imperiale în țările coroanelor boemă și austriacă, care au fost supuse recatolicizării după 1620.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)