Dig: Sunet și muzică în cultura hip

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o istorie culturală excelentă a culturii hipness și jazz în anii 1950, remarcată în special pentru stilul său de scriere captivant și analiza perspicace, deși include unele ocoluri arhivistice care pot diminua coerența sa generală.

Bine scrisă, istorie culturală excelentă, deosebit de valoroasă pentru perspectivele sale asupra jazzului și hipness-ului în anii 1950, analiza plăcută a unor figuri specifice, cum ar fi Mailer.

Unele secțiuni se concentrează prea mult pe investigații arhivistice care nu se potrivesc bine cu subiectul general, iar anumite deviații în materiale mai puțin relevante, cum ar fi „Avant Slant” a lui John Benson Brook, sunt criticate pentru lipsa de merit și relevanță.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Dig: Sound and Music in Hip Culture

Conținutul cărții:

Hip-ul a fost o parte indelebilă a peisajului intelectual și cultural al Americii încă din anii 1940. Dar întrebarea Ce este hip? rămâne un fel de koan cultural, la fel de intrigant și evaziv.

În Dig, Phil Ford susține că, în timp ce hipsterii au folosit întotdeauna haine, coafuri, gesturi și argou pentru a-și marca distanța față de cultura consensuală, muzica a fost întotdeauna principalul mijloc de rezistență, calea regală către hip. Hipness-ul sugerează un anumit tip de alienare de societate - alienare datorată nu unei greșeli politice specifice, ci unui lucru mai radical, o ciocnire a percepției și a conștiinței. Din punctul de vedere al hipismului, cultura dominantă constituie un sistem hotărât să excludă creativitatea, conștiința de sine și autoexprimarea. Proiectul hipsterului este, așadar, acela de a se defini împotriva acestui sistem, de a rezista să fie întipărit în tiparul său uniform, pătrățos. Ford explorează emisiuni radio, filme, romane, poezii, eseuri, glume și manifeste politice, dar susține că muzica, mai mult decât orice altă formă de expresie, a modelat identitatea hipsterului alienat. Într-adevăr, pentru multe subculturi avangardiste, muzica este rațiunea lor de a fi. Intelectualii hip au conceput sunetul în sine ca pe o modalitate de a contesta sensul - care este cognitiv și abstract, atemporal și fără loc - cu experiența - care este întrupată, concretă și ancorată în loc și timp.

Prin "Ornithology" a lui Charlie Parker, "Sound Museum" a lui Ken Nordine, "Ballad of a Thin Man" a lui Bob Dylan și o serie de alte exemple lămuritoare, Ford arată de ce și cum a ajuns muzica să fie în centrul hipismului.

Aruncând o lumină nouă asupra unui concept enigmatic, Dig este o lectură esențială pentru studenții și cercetătorii muzicii și culturii populare, precum și pentru toți cei fascinați de mișcarea contraculturii de la mijlocul secolului al XX-lea.

Publicarea acestei cărți a fost susținută de AMS 75 PAYS Endowment al American Musicological Society, finanțat în parte de National Endowment for the Humanities și Andrew W. Mellon Foundation.