Diplomație și război la NATO: Secretarul general și acțiunea militară după Războiul Rece

Recenzii ale cititorilor

În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.

Titlul original:

Diplomacy and War at NATO: The Secretary General and Military Action After the Cold War

Conținutul cărții:

NATO este o alianță transformată. Creată inițial pentru a face față agresiunii sovietice, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a evoluat în anii 1990 ca o alianță militară cu o agendă mai largă. Fie că desfășoară operațiuni de luptă în Balcani sau apără Turcia de amenințarea irakiană în 2003, NATO continuă să se confrunte cu noi provocări de securitate pe mai multe fronturi.

Deși o serie de studii au abordat evoluția istorică, schimbările conceptuale și activitățile militare ale NATO, niciunul nu a luat în considerare rolul în această transformare al secretarului general, care este cel mai adesea văzut ca un actor minor care operează sub constrângeri politice severe. În Diplomacy and War at NATO, Ryan C. Hendrickson examinează primii patru secretari generali de după Războiul Rece și stabilește rolul lor în orientarea alianței către acțiuni militare. Bazându-se pe interviuri cu foști ambasadori NATO, lideri militari ai alianței și înalți funcționari NATO, Hendrickson arată că acești lideri au jucat roluri critice atunci când a fost folosită forța militară și au fost adesea instrumentali în promovarea consensului transatlantic.

Hendrickson pune accentul pe diplomația reală din cadrul NATO, fapt neegalat de niciun alt studiu, oferind relatări inedite despre sesiunile cu ușile închise ale Consiliului Nord-Atlantic pentru a arăta cum acești patru lideri au avut un impact diferit asupra alianței, dar au fost cu toții actori esențiali în explicarea modului și momentului în care NATO a folosit forța. El examinează rolul lui Manfred Worner în orientarea alianței către o acțiune militară în Balcani; influența lui Willy Claes în modelarea politicilor alianței în ceea ce privește campania de bombardament a NATO din 1995 asupra sârbilor bosniaci; rolul lui Javier Solana în modelarea agendei politice și militare în războiul din Iugoslavia; și eforturile lui George Robertson de a promova consensul asupra problemei irakiene, care a culminat cu decizia NATO de a furniza Turciei măsuri militare defensive. Prin fiecare caz, Hendrickson demonstrează că secretarul general este adesea diplomatul central în generarea cooperării în cadrul NATO.

Pe măsură ce alianța și-a extins numărul de membri și a întreprins noi misiuni de menținere a păcii, ea se confruntă acum cu noi amenințări în domeniul securității internaționale. Diplomacy and War at NATO oferă cititorilor o înțelegere mai completă a transformării alianței după Războiul Rece, precum și recomandări politice pentru ameliorarea tensiunilor transatlantice.