Discursul filosofic al modernității: Twelve Lectures

Recenzii ale cititorilor

Recenzile subliniază valoarea academică semnificativă a „Discursului filosofic al modernității” (PDM) al lui Jürgen Habermas, lăudând analiza sa aprofundată a modernității și angajamentul său față de figurile filosofice contemporane. Cu toate acestea, ei remarcă, de asemenea, complexitatea textului, care poate reprezenta o provocare pentru cititorii care nu sunt bine familiarizați cu discursul filosofic.

⬤ Lucrare academică importantă care clarifică acțiunea comunicativă.
⬤ Oferă o critică sistematică a lui Foucault, Derrida și post-structuralismului.
⬤ Producție de înaltă calitate și servicii de livrare.
⬤ Primită ca o lectură esențială în filosofia contemporană.

⬤ Dificil și complicat de citit, destinat în principal universitarilor.
⬤ Unele recenzii descriu conținutul ca fiind provocator din punct de vedere mental sau neimplicant („masturbare mentală”).
⬤ Greu de găsit în anumite contexte.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Philosophical Discourse of Modernity: Twelve Lectures

Conținutul cărții:

Această critică a filosofiei franceze și a istoriei filosofiei germane este un tur de forță care are imediatețea și accesibilitatea formei de prelegere și entuziasmul unei întâlniri dincolo de granițele culturale naționale, Habermas acceptând provocarea reprezentată de critica radicală a rațiunii în postmodernismul francez contemporan.

Discursul filosofic al modernității este un tur de forță care are imediatitatea și accesibilitatea unei prelegeri și entuziasmul unei întâlniri peste granițele culturale naționale. Habermas acceptă provocarea reprezentată de critica radicală a rațiunii în poststructuralismul francez contemporan. Urmărind odiseea discursului filosofic al modernității, strategia lui Habermas este de a reveni la acele "răscruci" istorice la care Hegel și tinerii hegelieni, Nietzsche și Heidegger au luat deciziile fatale care au condus la acest rezultat. Scopul său este să identifice și să marcheze clar un drum indicat, dar neasumat: negarea determinată a rațiunii centrate pe subiect prin conceptul de raționalitate comunicativă. Așa cum Teoria acțiunii comunicative a servit la plasarea acestui concept în cadrul istoriei teoriei sociale, aceste prelegeri îl situează în cadrul istoriei filosofiei. Habermas examinează odiseea discursului filosofic al modernității de la Hegel până în prezent și își testează propriile idei cu privire la forma adecvată a unui discurs postmodern prin dialoguri cu o gamă largă de critici și teoreticieni din trecut și din prezent. Prelegerile despre Georges Bataille, Michel Foucault, Jacques Derrida și Cornelius Castoriadis sunt deosebit de notabile, deoarece sunt primele fructe ale fertilizării încrucișate recente dintre gândirea franceză și cea germană.

Dialogul lui Habermas cu Foucault - început în persoană în momentul în care prima dintre aceste prelegeri a fost susținută la Paris în 1983 - culminează aici în două prelegeri pline de apreciere, dar intens argumentate. Discuția sa despre receptarea literar-teoretică a lui Derrida în America - lansată la Cornell în 1984 - se încheie aici cu un lung excurs asupra distincției de gen dintre filosofie și literatură. Prelegerile au fost reelaborate pentru ultima dată în cadrul unor seminarii la Boston College și publicate pentru prima dată în Germania în toamna anului 1985.