Distrugerea orașului evreiesc Kovno (Kaunas, Lituania)

Titlul original:

The Destruction of Jewish Kovno (Kaunas, Lithuania)

Conținutul cărții:

Ghetoul din Kovno ocupă un loc tragic în istorie din cauza cruzimii condițiilor de acolo și a revoltei evreilor spre sfârșitul zilelor sale. Condițiile îngrozitoare din ghetou au devenit mai cunoscute după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu descoperirea unor arhive secrete, jurnale, desene și fotografii care au fost îngropate în pământ atunci când ghetoul a fost distrus. Acestea au spus povestea sfidării, opresiunii, rezistenței și morții comunității evreiești.

Între 1920 și 1939, Kovno, situat în centrul Lituaniei, a fost capitala și cel mai mare oraș al țării. Dintr-un mic oraș de provincie, s-a transformat într-un oraș modern și a devenit moștenitorul celor mai bune tradiții ale evreimii lituaniene de renume istoric, cu tradiții din nucleul evreimii, cultură, învățătură, mișcări social-politice moderne și poporul Israel.

Kovno avea o populație evreiască de aproximativ 32 000 de persoane, aproximativ un sfert din populația totală a orașului, înainte ca germanii și auxiliarii lor lituanieni să înceapă masacrele lor sistematice în 1941.

Această carte a fost scrisă în anii de imediat după război și s-a bazat pe interviuri cu supraviețuitori din Kovno după eliberare, mulți dintre ei în lagăre pentru persoane strămutate. În prefață se spune că aceasta este prima carte care prezintă o relatare detaliată a ceea ce s-a întâmplat în ghetou.

La apogeul său, ghetoul adăpostea aproximativ 29 000 de persoane, dintre care majoritatea au fost trimise ulterior în lagăre de concentrare și exterminare sau au fost împușcate după ce au fost adunate și înghesuite în faimosul „Fort 9”, unul dintre cele câteva care au fost construite sub Imperiul Rus la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru apărarea orașului. Cartea descrie fortul ca fiind unul dintre cele mai oribile situri naziste de anihilare în masă din Lituania.

Kovno a fost eliberat de Armata Roșie la 1 august 1944. Câteva zile mai târziu, încetul cu încetul, puținii evrei supraviețuitori miraculoși au început să se întoarcă în oraș. Prima sarcină a tuturor a fost să alerge și să vadă cum arăta distrugerea ghetoului.

Imaginile pe care le-au văzut pe locul fostului ghetou au fost îngrozitoare. În ghetou, nicio casă nu a rămas intactă. Toate casele din lemn erau complet arse. Zidurile mari, masive ale blocurilor de case zidite zăceau în ruine, ca după un cutremur. În zone întregi ale ghetoului se vedeau scheletele monstruoase ale evreilor morți și arși.

Unul dintre ultimele capitole ale cărții se încheie astfel:

În cea de-a șaptea zi de doliu, ne plecăm capetele cu mare admirație în fața cenușii sfinte împrăștiate a bărbaților și femeilor noastre uciși și arși, de la bătrâni la bebeluși, șoptim străvechea rugăciune evreiască: „Ca sufletele lor să fie înfășurate în mănunchiuri de viață”.