Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „Do As I Say (Not As I Do)” de Peter Schweizer explorează ipocriziile percepute în rândul personalităților liberale proeminente care pledează pentru anumite idealuri în timp ce trăiesc în contradicție cu acestea. În general, recenzenții au considerat cartea convingătoare în critica sa la adresa politicienilor liberali și a celebrităților, dezvăluind comportamentele lor personale versus declarațiile publice. În timp ce unii cititori au apreciat expunerea bine documentată și stilul de scriere amuzant, alții au remarcat că aceasta a vizat în mare măsură un teren cunoscut, fără a oferi noi perspective.
Avantaje:⬤ Bine documentat și oferă numeroase exemple de ipocrizie liberală.
⬤ Stil de scriere captivant care o face ușor de citit.
⬤ Expune contradicțiile dintre idealurile liberale și comportamentele personale ale figurilor publice.
⬤ Stârnește gândirea critică și discuțiile despre standardele morale și etice în politică.
⬤ Plăcut pentru cei care apreciază satira politică.
Dezavantaje:⬤ Poate fi repetitiv sau previzibil pentru cititorii familiarizați cu critici similare.
⬤ Unii recenzenți susțin că această carte este lipsită de profunzime și nu reușește să ofere perspective noi.
⬤ Se adresează în primul rând publicului conservator; poate îndepărta cititorii liberali.
⬤ Cititorii avertizează împotriva generalizării faptului că toți liberalii se comportă ipocrit, observând că nu toate persoanele se încadrează în tiparele descrise.
(pe baza a 311 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Do as I Say (Not as I Do): Profiles in Liberal Hypocrisy
Conținutul cărții:
"Nu dețin nici măcar o acțiune." --Michael Moore.
Membrii stângii liberale emană un aer de certitudine morală. Aceștia se mândresc cu angajamentul dezinteresat față de cele mai înalte idealuri și par deosebit de încrezători în puritatea motivelor lor și în natura malefică a adversarilor lor. Pentru a corecta nedreptatea economică și socială, liberalii susțin o întreagă litanie de politici și principii: impozite progresive, acțiuni afirmative, o mai mare reglementare a corporațiilor, creșterea impozitului pe moștenire, reglementări stricte privind mediul, drepturile copiilor, drepturile consumatorilor și multe, multe altele.
Dar trăiesc ei de fapt conform acestor convingeri? Peter Schweizer a decis să investigheze în profunzime viața privată a unor liberali proeminenți: politicieni precum Clinton, Nancy Pelosi, familia Kennedy și Ralph Nader; comentatori precum Michael Moore, Al Franken, Noam Chomsky și Cornel West; artiști și filantropi precum Barbra Streisand și George Soros. Folosind totul, de la tranzacții imobiliare, înregistrări ale Fiscului, depoziții în instanță și propriile lor declarații publice, el a încercat să examineze dacă aceștia trăiesc cu adevărat după principiile pe care le susțin cu atâta încredere.
Ceea ce a găsit a fost o lungă listă de contradicții flagrante. Michael Moore denunță companiile petroliere și de apărare ca fiind profitori de război. El susține, de asemenea, că nu are un portofoliu de acțiuni, dar deține acțiuni la Halliburton, Boeing și Honeywell și își desfășoară activitatea de postproducție a filmelor în Canada pentru a evita plata salariilor sindicale în Statele Unite. Noam Chomsky se opune însuși conceptului de proprietate privată și numește Pentagonul "cea mai rea instituție din istoria omenirii", dar el și soția sa au câștigat milioane de dolari din contracte de muncă pentru Departamentul Apărării și dețin două case luxoase. Barbra Streisand se mândrește cu faptul că este o activistă pentru protecția mediului, dar deține acțiuni la o celebră companie minieră. Hillary Clinton susține dreptul fetelor de 13 ani de a face avort fără consimțământul părinților, însă i-a interzis lui Chelsea, în vârstă de 13 ani, să își perforeze urechile și a înscris-o la o școală care nu distribuie prezervative minorilor. Nancy Pelosi a primit premiul Cesar Chavez 2002 din partea United Farm Workers, însă ea și soțul ei dețin o podgorie din Napa Valley care folosește forță de muncă nesindicalizată.
Concluzia lui Schweizer este simplă: în cele din urmă, liberalismul își forțează adepții să devină ipocriți. Ei adoptă o atitudine în public, dar când vine vorba de ceea ce contează cel mai mult în viața lor - proprietatea, intimitatea și copiii lor - renunță la principiile lor liberale și le îmbrățișează pe cele conservatoare. Schweizer expune astfel contradicția din centrul liberalismului: dacă aceste idei nu funcționează pentru indivizii care le promovează, cum pot funcționa pentru noi toți?
