Doisprezece pași către sfințenie. Testamentele celor doisprezece patriarhi (The Testaments of the Twelve Patriarchs)

Titlul original:

Twelve Steps to Holiness. The Testaments of the Twelve Patriarchs

Conținutul cărții:

Mulți scriitori despre viața spirituală au folosit analogia urcării pe o scară, pe măsură ce progresăm spre acel grad de perfecțiune pe care ni-l cere Domnul nostru: „Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5:48). Trebuie să își aibă originea în povestea scării lui Iacov, pe care acesta i-a văzut pe îngeri urcând și coborând - și întrucât umilința este cheia tuturor virtuților, cine poate spune dacă ar trebui să încercăm să urcăm sau să coborâm.

Sfântul Benedict este cel mai cunoscut dintre acei scriitori care vorbesc despre Scara umilinței (capitolul 7 din Regula sa). Există douăsprezece trepte, iar acest lucru ne face să căutăm alte lucruri care merg în seturi de douăsprezece. Există doisprezece Apostoli, desigur, și ei răspund celor douăsprezece Triburi ale lui Israel. Există doisprezece profeți minori. La Sfântul Pavel există douăsprezece Roade ale Duhului Sfânt, iar în primele scrieri creștine de după Noul Testament însuși, găsim Păstorul lui Hermas, care vorbește despre douăsprezece fecioare, care sunt virtuți, opuse la douăsprezece femei, care sunt vicii. Un alt document foarte important din această perioadă, care a fost în mod ciudat neglijat, este Testamentele celor doisprezece patriarhi, care, din nou, analizează douăsprezece virtuți și opusele lor.

Testamentele celor doisprezece patriarhi merită citite, deoarece textul pare a fi primul tratat creștin sistematic de teologie morală: cei doisprezece patriarhi discută fiecare despre un aspect al virtuții sau al viciului. Textul este scris sub forma unor „testamente” sau a ultimelor discursuri ale celor doisprezece fii ai lui Iacob, adresate familiilor lor adunate în jurul lor, fiecare pe patul de moarte, după modelul testamentului biblic al lui Iacob. Scrisă în limba greacă și datată la sfârșitul secolului I, este considerată o lucrare creștină, folosind forma literară a pseudepigrafului (un procedeu prin care autorul real își atribuie scrierea unor figuri cu autoritate din trecut pentru a-i da o mai mare semnificație). Unii cercetători anteriori au considerat că este un text evreiesc, dar cu câteva interpolări creștine; dacă este într-adevăr o lucrare precreștină, ar trebui să o plasăm printre cărțile preferate ale Sfântului Pavel, deoarece acesta pare să o citeze de multe ori.

De fapt, nu contează deloc dacă Testamentele celor doisprezece patriarhi este o carte evreiască târzie care supraviețuiește doar într-o ediție creștină timpurie sau o compoziție nouă a unui creștin timpuriu care se inspiră din predecesorii evrei. Faptul că primii creștini au editat-o sau au scris-o, și cu siguranță au citit-o, este foarte semnificativ. Este o mărturie importantă a Bisericii primare, arată ce gândeau și credeau a doua sau a treia generație de creștini despre calea spre virtute și acționează ca un ghid pentru creștinul contemporan de astăzi.