Recenzii ale cititorilor
În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 2 voturi.
Titlul original:
Inherent Human Rights: Philosophical Roots of the Universal Declaration
Conținutul cărții:
Confruntându-se cu relele celui de-al Doilea Război Mondial și bazându-se pe moștenirea Declarației de Independență din 1776 și a Declarației franceze a drepturilor omului și ale cetățeanului din 1789, un grup de cetățeni ai lumii, inclusiv Eleanor Roosevelt, a redactat Declarația universală a drepturilor omului. Adoptată de Organizația Națiunilor Unite în 1948, Declarația universală a fost tradusă în 300 de limbi și a devenit baza pentru majoritatea celorlalte texte și norme internaționale privind drepturile omului. Cu toate acestea, în ciuda succesului global al acestui document, există o neconcordanță filosofică între ceea ce teoreticienii importanți au spus că este un drept al omului și textul fundamental al mișcării pe care o susțin.
În Inherent Human Rights: Rădăcinile filosofice ale Declarației Universale, filosoful și teoreticianul politic Johannes Morsink oferă o alternativă la ipotezele contemporane. Un istoric important al Declarației Universale, Morsink urmărește rădăcinile filozofice ale Declarației până în Iluminism și până la o repulsie comună față de ororile Holocaustului. El apără perspectiva Declarației, conform căreia toți oamenii au drepturi umane prin simplul fapt că s-au născut în familia umană și că ființele umane au aceste drepturi indiferent de orice acțiune (sau inacțiune) guvernamentală sau judiciară. Ca și principiile matematice, drepturile omului sunt cu adevărat universale, nu sunt produsul unei anumite culturi, scheme economice sau sisteme politice. Înțelegerea noastră cu privire la existența lor poate fi blocată doar de nebunie și de ideologii false. Morsink susține că redactorii Declarației au împărtășit această viziune metafizică a drepturilor omului. Negând inerența drepturilor omului și natura lor metafizică și scoțând conceptele Declarației din contextul lor istoric și filosofic, cercetătorii constructiviști contemporani și activiștii pragmatici creează o ceață politică inutilă și potențial periculoasă. Cartea disecă cu atenție diferite modele ale drepturilor omului și se încheie cu o apărare a viziunii cosmopolite a Declarației împotriva acuzațiilor de utopism nerealist și etnocentrism occidental.
Inherent Human Rights se opune opiniei dominante conform căreia Regula de Aur este cea mai bună apărare a drepturilor omului. În schimb, ne invită să "urmăm exemplul redactorilor Declarației și să eliberăm ideea de drepturi ale omului din domeniul politic și juridic, unde au închis-o teoreticienii contemporani".
