Drumul spre Lattimer

Recenzii ale cititorilor

Cartea „A Road to Remember” spune poveștile împletite ale patru cupluri de refugiați de la sfârșitul secolului al XIX-lea, surprinzând luptele și rezistența lor în fața evenimentelor istorice, în special în contextul imigrației și al muncii în minele de cărbune din Pennsylvania. Narațiunea este îmbogățită de legătura personală a autoarei cu subiectul și de cercetarea meticuloasă, făcând detaliile istorice vii și relatabile.

Romanul este bine documentat, făcând istoria accesibilă și captivantă. Prezintă personaje bine dezvoltate, relatabile, ale căror povești personale se leagă de evenimente istorice mai ample. Cititorii au lăudat profunzimea emoțională și autenticitatea narațiunii, precum și capacitatea acesteia de a evoca empatia și reflecția asupra experienței imigranților. Povestea este deopotrivă înduioșătoare și sfâșietoare, oferind o perspectivă asupra realităților dure cu care se confruntă personajele.

Unii cititori și-au exprimat dorința de a avea relatări mai detaliate ale condițiilor de viață și ale unor evenimente specifice, cum ar fi marșul care a condus la masacrul de la Lattimer. Deși cartea oferă o narațiune puternică, câțiva cititori au considerat că ar putea aprofunda anumite aspecte ale luptelor personajelor și contextul socio-politic al vremii.

(pe baza a 29 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Road to Lattimer

Conținutul cărții:

Patru cupluri - Stefan și Anna, Cyril și Adriana, Jan și Katarina și Emil și Edita - și-au părăsit casele europene, disperate să scape de sărăcie, război și tirania regilor și împăraților. În căutarea unei vieți mai bune, s-au îmbarcat pentru America, mutându-se în orașele carbonifere din estul Pennsylvaniei. Dar în aceste orașe deținute de companii, visele au dispărut. Trăiau în mizerie, se confruntau cu discriminarea și îndurau pericolele din mine. În vara anului 1897, au izbucnit tulburări în rândul minerilor din orașele carbonifere, care s-au extins și în satele lor.

Activismul în creștere în rândul grupurilor slave și al altor grupuri de imigranți, cu apelul lor de a se alătura United Mine Workers of America, i-a obligat să reacționeze. Anna se temea pentru familia ei, dar înțelegea necesitatea grevei. Ștefan, încă bântuit de imaginile unui război care nu l-a părăsit niciodată, era precaut, îngrijorat că consecințele ar fi prea grave. Adriana și Cyril, supărați pe condițiile de viață și de muncă din Lattimer, erau gata să închidă mina, indiferent de metode. Jan și Katarina au fost nevoiți să ia o decizie dureroasă. Emil, cu soția Edita și o familie tânără de întreținut, s-a alăturat sindicatului și s-a aflat printre greviștii care au mărșăluit spre Lattimer la 10 septembrie 1897.

În acea zi fatidică, șeriful local și adjuncții săi au întâmpinat protestatarii care se apropiau, confruntându-i și apoi omorând nouăsprezece și rănind alți treizeci și nouă. Emil a supraviețuit și a acceptat să fie martor la procesul șerifului Martin și al adjuncților săi. The Road to Lattimer relatează poveștile lor.