Drumuri în deșerturile Egiptului roman: Analiză, Atlas, Comentariu

Titlul original:

Roads in the Deserts of Roman Egypt: Analysis, Atlas, Commentary

Conținutul cărții:

Egiptul sub romani (30 î.Hr. - secolul al III-lea d.Hr.) a fost o perioadă în care deșerturile locale au cunoscut un val de activitate fără precedent. În Deșertul de Est, o creștere semnificativă a traficului în deșert a fost generată de activitățile imperiale de prospectare și extracție și de caravanele care transportau mărfuri către și dinspre porturile de la Marea Roșie. În deșertul de vest, cămilele rezistente au devenit încet-încet principalele animale de povară în călătoriile prin deșert, permițând caravanerelor să prelungească distanțele zilnice de marș prin dunele anterior inospitaliere. Arheologia drumurilor din deșert a utilizat imagistica prin satelit, studiile peisagistice și analiza rețelelor pentru a trasa rețelele de trasee din deșert cu o mai mare precizie; cu toate acestea, este adesea dificil să se dateze instalațiile de pe marginea drumurilor și, astfel, să se evalueze modul în care aceste rețele au evoluat ca amploare și densitate ca reacție la schimbările climatice, sociale și tehnologice.

Roads in the Deserts of Roman Egypt examinează dovezile drumurilor din deșert în Egiptul roman și evaluează influența romană asupra densității drumurilor în două zone deșertice selectate: secțiunea centrală și sudică a Deșertului de Est și platoul central Marmarican și discută factorii geografici și sociali care au influențat utilizarea drumurilor în acea perioadă, demonstrând că supraveghetorii romani ai acestor ținuturi s-au adaptat remarcabil de bine la condițiile deșertice locale, îmbunătățind drumurile și dezvoltând rețeaua de trasee. În mod esențial, autorul reconceptualizează traseele deșertice ca structuri de coridoare liniare care urmează rute convenabile în peisajul deșertic, trecând prin cel puțin două noduri funcționale care atrag traficul uman, fie că este vorba de surse de apă, terenuri agricole, mine/cariere, centre comerciale, instalații militare sau așezări propriu-zise. "Ruta de minimă rezistență" prin deșert a variat de la o perioadă la alta, în funcție de infrastructura rutieră disponibilă și de animalele de povară folosite. Administrația romană din Egipt nu numai că a crescut densitatea rețelelor locale de "noduri" din deșert, dar a facilitat, de asemenea, conexiunile internodale cu caravanele de cămile și a transformat Sahara prin crearea de noi noduri sau prin înfrumusețarea celor existente, canalizând efectiv traficul din deșert în coridoare perceptibile.

În mod semnificativ, nu toate zonele deșertice din Egipt sunt la fel de potrivite pentru dezvoltarea antropică, dar aproape toate au fost optimizate într-un fel sau altul, cu instalații rutiere construite pentru a spori confortul și siguranța călătorilor. În consecință, studiul modului în care romanii s-au adaptat cu succes la călătoriile prin deșert are o importanță mai mare pentru studiul deșerturilor și al expansiunii continue datorate încălzirii globale.