Durational Cinema: O scurtă istorie a filmelor lungi

Titlul original:

Durational Cinema: A Short History of Long Films

Conținutul cărții:

Această carte pledează pentru un cinematograf durabil, distinct de cinematograful lent, și schițează istoria celor trei valuri principale ale sale: avangarda newyorkeză din anii 1960, cinematograful de artă european din anii de după 1968 și cinematograful internațional din spațiile galeriilor, precum și din festivalurile de film din anii 1990.

Printre figurile studiate se numără Andy Warhol, Ken Jacobs, Chantal Akerman, Marguerite Duras, Claude Lanzmann, James Benning, Kevin Jerome Everson, Lav Diaz și Wang Bing. Cinematografia de durată este predominant minimală, dar a inclus de la început și un tip de film mai cuprinzător sau enciclopedic.

Cinematografia de durată este caracteristic reprezentativă și converge către anumite subiecte (Holocaustul, dezindustrializarea, experiența clasei muncitoare și a altor persoane marginalizate), dar nu are un sens unic, având semnificații diferite în momente diferite și în mâini diferite. Cinema-ul durațional al sustracției al lui Warhol este destul de diferit de cinema-ul durațional al dezgustului social al lui Jacobs, în timp ce sublimul durațional al lui Lav Diaz este destul de diferit de studiile orbitoare ale lui Kevin Jerome Everson asupra oamenilor muncii afro-americani.