Ecranul elocvent: O retorică a filmului

Recenzii ale cititorilor

Ecranul elocvent de Gilberto Perez examinează filosofia și arta cinematografică, discutând monologurile, dialogurile, temele și tehnicile de realizare a filmelor. Cartea prezintă o relație dialectică între regizori și public, oferind o perspectivă asupra modului în care cinematografia interacționează cu experiențele din lumea reală. Deși cartea implică o explorare cuprinzătoare a cinematografiei care necesită atenție și nu este o lectură ușoară, ea este lăudată pentru claritatea și profunzimea sa.

Stil de scriere captivant, perspective bine organizate, integrează filosofia și estetica, oferă o perspectivă unică asupra cinematografiei, se conectează atât cu regizorii, cât și cu publicul și este informată de o gamă largă de istorie cinematografică.

Nu este o lectură ușoară sau rapidă, poate necesita o atenție și un efort semnificative pentru a înțelege ideile complexe prezentate și poate fi copleșitoare în profunzimea și amploarea sa.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Eloquent Screen: A Rhetoric of Film

Conținutul cărții:

O viață întreagă de scriere cinematografică culminează în această declarație uluitoare despre capacitatea unică a filmului de a ne emoționa.

Cinema-ul este în mod obișnuit aclamat drept „limbajul universal”, dar cum reușește acesta să comunice atât de ușor dincolo de granițele culturale și lingvistice? În The Eloquent Screen (Ecranul elocvent), influentul critic de film Gilberto Perez face o declarație de căpătâi despre modurile puternice în care filmul acționează asupra minților și simțurilor noastre.

Bazându-se pe o viață întreagă de vizionări și re-vizionări, Perez invocă o gamă amețitoare de maeștri din trecut și din prezent - inclusiv Chaplin, Ford, Kiarostami, Eisenstein, Malick, Mizoguchi, Haneke, Hitchcock și Godard - pentru a explora tranzacția dintre regizor și public. Perez începe prin a explica modul în care filmul se încadrează în tradiția retorică a persuasiunii și argumentării. În continuare, Perez explorează modul în care filmul întruchipează tropi centrali ai retoricii - metafora, metonimia, alegoria și sinecdoca - și încheie cu o relatare emoționantă a capacității spectaculoase a cinematografiei de a crea relații de identificare cu publicul său.

Deși au existat mai multe încercări de a dezvolta o poetică a filmului, nu a existat nicio încercare susținută de a prezenta o retorică a filmului - una care să facă legătura între estetică și public. Pornind de la această provocare, The Eloquent Screen arată cum cinematograful, ca formă de artă contemporană desăvârșită, stabilește o retorică complet modernă în care diferitele puncte de vedere sunt puse în evidență.