Elegie pentru o mașină stricată: Poezii

Recenzii ale cititorilor

În general, „Elegie pentru o mașină stricată” de Patrick Phillips este o colecție de poezie foarte apreciată, care stârnește reacții emoționale puternice din partea cititorilor. Colecția este remarcată pentru limbajul său frumos, reflecția profundă asupra unor teme personale precum pierderea și stilul său accesibil. Cu toate acestea, s-a confruntat și cu critici pentru perspectiva sa percepută ca fiind îngustă, în special în ceea ce privește rasa și identitatea.

⬤ Poezii frumos lucrate care rezonează la un nivel personal.
⬤ Teme emoționale puternice, în special în ceea ce privește moartea și pierderea.
⬤ Un stil de scriere accesibil, care se adresează chiar și celor care nu sunt fani ai poeziei.
⬤ Limbaj captivant și explorarea autentică a sentimentelor complexe.
⬤ Autorul este foarte apreciat și a fost bine primit la lecturi.

⬤ Critici pentru că este îngustă la minte și nu include perspective diverse.
⬤ Unii cititori consideră că este prea centrată pe experiențele unui bărbat alb, lipsită de o reprezentare mai largă.

(pe baza a 13 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Elegy for a Broken Machine: Poems

Conținutul cărții:

Această colecție uimitoare de elegii - finalistă la National Book Award - este o mărturie a micilor frumuseți și a pierderilor inevitabile din viața noastră trecătoare. Elegy for a Broken Machine este plângerea unui fiu pentru tatăl său.

Ne poartă din lumea luminoasă a copilăriei la strălucirea fluorescentă a sălilor de operație și a secțiilor de recuperare și în viețile crepusculare ale celor care trebuie să meargă mai departe. Într-un poem, Phillips își privește fiii jucând „Mercy” la fel cum făcea el cu fratele său: mâinile legate, cel mai puternic împingându-l pe celălalt înapoi până când acesta mârâie pentru milă, „un joc pe care l-am jucat // de atâtea ori / pe care în cele din urmă i-am învățat pe fiii mei, // fără să știu ce era, / până când, prea târziu, am făcut-o”.

Phillips documentează bucuriile necunoscute ale vârstei de mijloc, trădările corpului uman și conștientizarea faptului că, pe măsură ce mulțimea fantomelor crește, noi ne luăm locul, următorii la rând. Rezultatul este un memento mori al secolului al XXI-lea, creat nu doar din pierdere, ci și din laudă, și o dragoste feroce pentru lume în toată splendoarea ei ruinată.