Empirism victorian

Titlul original:

Victorian Empiricism

Conținutul cărții:

Empirismul, unul dintre cuvintele-cheie ale lui Raymond William, circulă în gândirea și critica contemporană doar ca un termen de cenzură, un sinonim pentru obiectivitate falsă sau pozitivism. Cu toate acestea, rareori, dacă nu vreodată, a avut această implicație filosofică.

Trebuie reamintit că Dr. Johnson a dat cu piciorul în piatră tocmai pentru a expune falsificările baroce ale bunului simț ale empirismului. Într-un efort de a restabili profunzimea istorică a termenului, această carte examinează epistemologia în proza narativă a cinci scriitori, John Ruskin, Alexander Bain, G.

H. Lewes, Herbert Spencer și George Eliot, dezvoltând opinia că înflorirea culturii științifice din secolul al XIX-lea a avut loc într-un moment în care empirismul însuși demonta în mod critic orice astfel de reprezentalism naiv. Dr.

Garratt susține că, până în anii 1860, empirismul era atât un limbaj cultural dominant, cât și o teorie epistemică reflexivă, care producea un model de capcană contingentă a sinelui, concepută simultan ca o cale către cunoaștere și ca un obstacol în calea acesteia. Din acest motiv, empirismul victorian și-a bazat căutarea cunoașterii pe o instabilitate profundă, întruchipată în limbajul textual prin care căuta să se articuleze. Examinând lucrări familiare, cum ar fi Pictorii moderni ai lui Ruskin și ficțiunea lui George Eliot, alături de proza psihologică și filosofică voluminoasă a lui Bain, Lewes și Spencer, el ilustrează, folosind exemple detaliate, modul în care imperativele gândirii empiriste au modelat estetica realismului, precum și opiniile secolului al XIX-lea cu privire la percepție, întruparea umană și relativism.

În toate cazurile, lucrările lor dau formă impulsului sceptic al empirismului. La Ruskin, de exemplu, călătoria narativă către cunoaștere este una a progresului întâmplător și a angajamentului autobiografic tensionat; în psihologia lui Bain, aceasta formează o poveste a acumulării precare; la Lewes și Spencer, forma întinsă exprimă potențialul proliferant al cunoașterii însăși.