Epoca lui Constantin cel Mare (1949)

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o explorare detaliată a Imperiului Roman în timpul lui Constantin, subliniind interacțiunea dintre păgânism și creștinismul timpuriu, și oferă o perspectivă istorică care conectează diverse aspecte culturale ale epocii. Deși servește ca un text introductiv util pe această temă, stilul său de secol XIX și prejudecățile autorului conduc la recenzii mixte.

Oferă un fundal cuprinzător asupra contextului istoric al domniei lui Constantin, perspective valoroase asupra practicilor păgâne din acea vreme, o narațiune bine documentată și captivantă și servește ca o bună introducere pentru începători. Cartea se remarcă, de asemenea, prin structura sa și prin măiestria autorului asupra subiectului.

Scrierea poate părea densă și lentă, având nevoie de timp pentru a ajunge la concentrarea sa asupra lui Constantin. Există îngrijorări cu privire la prejudecățile autorului împotriva lui Constantin și la lipsa de profunzime critică în ceea ce privește anumite evenimente. Perspectiva secolului al XIX-lea poate conduce la interpretări învechite, iar eliminarea referințelor din ediția modernă a făcut-o mai puțin verificabilă, limitându-i valoarea academică.

(pe baza a 10 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Age of Constantine the Great (1949)

Conținutul cărții:

Reeditat în 1949, strălucitul studiu al lui Jacob Burckhardt, publicat pentru prima dată în Germania în 1852, a supraviețuit tuturor criticilor săi și prezintă astăzi o imagine poate mai inteligibilă și mai valabilă a evenimentelor, a legăturilor și a relevanței lor decât orice alt studiu ulterior. Această versiune în limba engleză este adecvată momentului. Nicio epocă a istoriei îndepărtate nu poate fi atât de relevantă pentru interesele moderne ca perioada de tranziție dintre lumea antică și cea medievală, când o ordine familiară a lucrurilor a murit în mod vizibil și a fost suplinită de una nouă. Alte tranziții devin evidente doar în retrospectivă.

Cea din epoca lui Constantin, ca și a noastră, a fost evidentă pentru contemporani. Vechile instituții, atât în sfera culturii, cât și în cea a guvernării, deveniseră senile.

Echilibrele economice erau alterate.

Popoare aflate până atunci la periferia civilizației cereau atenție, iar o doctrină socială nouă și revoluționară, cu un enorm farmec emoțional, a fost răspândită în străinătate de oameni cu un zel religios pentru un cosmopolitism nou și autoritar și cu o certitudine religioasă că scopul lor le justifica mijloacele. Pentru noi, evoluțiile contemporane au făcut ca analogia să fie inevitabilă, dar perspicacitatea lui Jacob Burckhardt l-a condus la o înțelegere deosebit de clară a semnificației tranziției cu aproape un secol în urmă, iar analogia implicită în cartea sa este cu atât mai impresionantă cu cât a fost nepremeditată.