Etica disidenței politice (The Ethics of Political Dissent)

Titlul original:

The Ethics of Political Dissent

Conținutul cărții:

O politică liberală în sens larg necesită compasiune politică, nu doar în sensul compasiunii față de victimele nedreptății, ci și față de oponenții confruntați prin proteste politice și (mai larg) disidență. Există momente în care, din compasiune, o cauză dreaptă nu ar trebui să fie susținută.

Există momente în care trebuie să ne acomodăm cu grozăvia pierderii pentru adversari, chiar și atunci când cauza pentru care aceștia luptă este nedreaptă. De asemenea, este posibil să trebuiască să acceptăm ireversibilitatea nedreptății istorice și să ne reconciliem. Compasiunea politică de acest tip comportă riscuri. Împinsă prea departe, ea ne poate slăbi angajamentul față de justiție printr-o simpatie prea mare pentru cei din tabăra adversă. Ar fi convenabil dacă o astfel de compasiune ar putea fi constrânsă de un set clar de principii politice. Dar principiile prezintă un risc cu totul diferit de a promova o "disidență osificată", incapabilă să reacționeze la schimbare.

În această carte, Tony Milligan susține că principiile sunt doar un ghid limitat pentru disidență în circumstanțe unice, contingente. Ele nu ne vor spune cum să abordăm cazurile cu adevărat dificile, cum ar fi următoarele: Ar trebui Lakota să sărbătorească Ziua Recunoștinței? Când este justificată traversarea unei linii de pichetare? Ce fel de toleranță trebuie să cultive apărătorii drepturilor animalelor pentru a face progrese într-un domeniu politic liberal în sens larg? Și cum ar trebui să răspundem la încurcarea aspirației spre justiție socială cu furie și prejudecăți (cum ar fi discursul "antisionist")? Am putea fi tentați să răspundem la aceste întrebări presupunând că alinierea (alegerea taberei) este în cele din urmă mai importantă decât compasiunea, dar uneori compasiunea politică prevalează asupra alinierii. Uneori, a fi de partea bună nu este cel mai important lucru.