Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Cartea „Eu sunt adevărul” de Michel Henry este o explorare profundă a filosofiei creștine prin prisma fenomenologiei. Ea îi provoacă pe cititori să recunoască adevărurile profunde și transformatoare ale creștinismului, așa cum sunt percepute prin intermediul gândirii filosofice. Structura lucrării este organizată în trei părți, concentrându-se pe fenomenologie, transcendență și etică, ceea ce o face accesibilă și răsplătitoare din punct de vedere intelectual pentru cei care doresc să se implice în ea. Cu toate acestea, textul poate fi o provocare pentru cititorii care nu sunt familiarizați cu conceptele filosofice.
Avantaje:⬤ Profund transformator și profund pătrunzător cu privire la adevărurile creștine.
⬤ Tratare autoritară a hristologiei și fenomenologiei.
⬤ Limbaj accesibil pentru cititori, în ciuda subînțelesurilor filosofice.
⬤ Interese ample și legături cu filosofia modernă, hegelismul și marxismul.
⬤ Perspective reconfortante asupra Noului Testament și critici ale viziunilor tradiționale asupra creștinismului.
⬤ Angajant și provocator, ceea ce îl face potrivit pentru un studiu atent.
Dezavantaje:⬤ Poate fi provocatoare și densă, necesitând o lectură atentă.
⬤ Unii cititori s-ar putea confrunta cu jargonul filosofic.
⬤ Complexitatea subiectelor ar putea să nu fie pe placul cititorilor ocazionali care nu au cunoștințe de filosofie.
(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
I Am the Truth: Toward a Philosophy of Christianity
Conținutul cărții:
Parte a „întoarcerii la religie”, acum evidentă în filosofia europeană, această carte reprezintă punctul culminant al carierei unui important gânditor fenomenologic ale cărui lucrări anterioare trasează o traiectorie de la Marx la o genealogie a psihanalizei care interpretează „Gândesc, exist” a lui Descartes ca „Mă simt gândind, exist”.
În această carte, Henry nu se întreabă dacă creștinismul este „adevărat” sau „fals”. Mai degrabă, ceea ce este în discuție aici este ceea ce creștinismul consideră a fi adevărul, ce fel de adevăr oferă oamenilor, ceea ce se străduiește să le comunice, nu ca un adevăr teoretic și indiferent, ci ca adevărul esențial care, printr-o afinitate misterioasă, este potrivit pentru ei, până la punctul în care numai el este capabil să le asigure mântuirea. În acest proces, Henry argumentează inevitabil împotriva conceptului de adevăr care domină gândirea modernă și determină, prin multiplele sale implicații, lumea în care trăim.
Henry susține că Hristos desființează „adevărul lumii”, că El este un acces la infinitatea iubirii de sine, la o subiectivitate radicală care nu admite exteriorul, la imanența vieții afective care se găsește dincolo de disperarea atașată în mod fatal oricărei gândiri obiectivante. Împărăția lui Dumnezeu se împlinește aici și acum prin iubirea lui Hristos în ceea ce Henry numește „autoafecțiunea vieții”. În această condiție, susține el, toate problemele de lipsă, ambivalență și proiecție falsă sunt rezolvate.
