Evaluarea Senatului: Consecințele inegale ale reprezentării egale

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Sizing Up the Senate” analizează în mod critic dinamica dintre senatorii din statele mici și cei din statele mari, strategiile lor legislative, relațiile cu alegătorii și disparitățile de finanțare federală. Cartea este bine documentată și provoacă la reflecție, oferind o perspectivă asupra modului în care reprezentarea inegală afectează rezultatele politice. Cu toate acestea, tonul și structura sa academică pot descuraja cititorii generali.

⬤ Bine documentată și scrisă
⬤ oferă o perspectivă unică asupra dinamicii Senatului
⬤ analizează consecințele reprezentării inegale
⬤ oferă date și exemple valoroase cu privire la senatorii din statele mici și mari
⬤ provocatoare pentru manipulatorii politici și lobbyiști.

⬤ Se adresează în primul rând unui public academic, ceea ce poate fi deranjant pentru cititorii generali
⬤ utilizează un jargon tehnic care poate să nu fie accesibil
⬤ urmează o structură academică rigidă
⬤ unii cititori au considerat că utilizarea pronumelor este ciudată și că statisticile privind diversitatea nu sunt convingătoare
⬤ au fost observate unele inconsecvențe logice minore.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Sizing Up the Senate: The Unequal Consequences of Equal Representation

Conținutul cărții:

Considerăm de la sine înțeles că fiecare stat are doi reprezentanți în Senatul Statelor Unite. Cu toate acestea, dacă aplicăm standardul "o persoană, un vot", Senatul este cel mai prost repartizat for legislativ din lumea democratică.

Dar contează faptul că cele 32 de milioane de persoane din California au același număr de voturi în Senat ca cele 480 000 din Wyoming? Frances Lee și Bruce Oppenheimer demonstrează sistematic că sistemul unic de repartizare al Senatului modelează profund legislația și reprezentarea. Dimensiunea populației unui stat afectează relația senator-constituent, strângerea de fonduri și alegerile, comportamentul strategic în cadrul Senatului și, în cele din urmă, deciziile politice. Ei arată, de asemenea, că statele mai puțin populate primesc în mod constant mai multe fonduri federale decât statele cu mai mulți locuitori. În concluzie, Lee și Oppenheimer arată că repartizarea Senatului nu lasă neatins niciun aspect al instituției.

Această carte revoluționară ridică noi întrebări cu privire la una dintre instituțiile-cheie ale guvernului american și va interesa pe oricine este preocupat de problemele de reprezentare.