În timpul epocii Mao, muzeele chineze au îndeplinit o funcție propagandistică explicită și uniformă, subliniind istoria oficială a Partidului, elogiind eroii revoluționari și contribuind la construirea națiunii și la construcția socialistă. Odată cu punerea în aplicare a programului de modernizare post-Mao la sfârșitul anilor 1970 și în anii 1980 și cu apariția globalizării și a reformelor pieței în anii 1990, China a suferit o transformare socială și economică radicală care a condus la o cultură și o politică mult mai eterogene.
Cu toate acestea, China este dominată de un singur partid leninist care continuă să se bazeze în mare măsură pe moștenirea sa revoluționară pentru a genera legitimitate politică. Cu mesajele sale de colectivism, sacrificiu de sine și luptă de clasă, această moștenire este din ce în ce mai în dezacord cu societatea chineză și cu ideologia neoliberală a statului, de dezvoltare rapidă, glorificare a pieței și antreprenoriat. În acest mediu politic ambiguu, muzeele și curatorii lor trebuie să negocieze între ideologia revoluționară și noile tipuri de narațiuni istorice care reflectă și evidențiază un prezent neoliberal.
În lucrarea Exhibiting the Past, Kirk Denton analizează tipurile de muzee și spații expoziționale, de la muzee de istorie revoluționară, muzee militare și memoriale ale martirilor la muzee dedicate literaturii, minorităților etnice și istoriei locale. El discută despre turismul roșu - un program sponsorizat de stat dezvoltat în 2003 ca o nouă formă de educație patriotică menită să dea viață istoriei revoluționare - și despre sălile de expoziție urbanistice, care proiectează viziuni utopice ale viitorului Chinei, înrădăcinate în noi concepții ale trecutului.
Metoda lui Denton este narratologică, în sensul că el analizează poveștile pe care muzeele le spun despre trecut și implicațiile politice și ideologice ale acestor povești. Concentrându-se pe cultura expozițională "oficială", mai degrabă decât pe memoria alternativă sau contrară, Denton reintroduce statul în discuția despre cultura postsocialistă din cauza centralității sale pentru această cultură și pentru a arăta că discursul statului în China nu este nici monolitic, nici neschimbător.
Cartea ia în considerare diversele moduri în care muzeele de stat răspund la schimbările sociale, tehnologice și culturale dramatice pe care China le-a experimentat în ultimele trei decenii.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)