Exil în paradis: Sălbăticie și civilizație în Paris și Pacificul de Sud, 1790-1900

Titlul original:

Exile to Paradise: Savagery and Civilization in Paris and the South Pacific, 1790-1900

Conținutul cărții:

Potrivit poetului Victor Hugo, anul 1870/71 a fost annee terrible al Franței. Țara a suferit o înfrângere umilitoare din partea armatei prusace, iar parizienii au îndurat un asediu crud. În urma asediului, Parisul a explodat și revoluționarii au proclamat nașterea Comunei din Paris. Guvernul conservator al tinerei Republici a Treia i-a prezentat pe comuniști drept distrugători sălbatici ai civilizației. Comuniștii erau descriși ca fiind afectați de păcatul originar, de natura malefică a omului căzut și de degenerarea atavică. Aceste presupuse trăsături îi aliniau cu popoarele tribale despre care se credea că sunt rupte de justiție, libertate și iubire divină. Pedeapsa comuniștilor a fost una ciudată.

Aproximativ 4.500 de revoluționari au fost exilați în Noua Caledonie, o colonie din Pacificul de Sud, în speranța că adevărurile inerente ale naturii le vor insufla o moralitate naturală. Cu toate acestea, guvernul francez nu luase suficient în considerare prezența populației indigene din aceste "insule sălbatice", Melanezii Kanak. Dacă comuniștii urmau să fie moralizați de Noua Caledonie, cum se face că Kanak - care trăiau de mii de ani pe aceste meleaguri - nu au profitat și ei de această influență moralizatoare? Acesta a fost doar primul paradox provocat de deportarea "sălbaticilor politici" parizieni pe teritoriul acestor "sălbatici naturali". Paralelele și interacțiunile surprinzătoare dintre melanezieni și parizieni în confruntarea lor cu forțele civilizației franceze formează substanța acestei cărți. Aceasta explorează teme precum istoria sinelui, moralizarea ca mijloc de civilizare, nostalgia ca boală fatală, precum și umanitarismul colonial și hibriditatea de gen. Încercarea francezilor de a impune un standard moral universal și o anumită formă de "sine civilizat" comuniștilor și kanakilor a provocat bătălii înfricoșătoare, inversiuni retorice acerbe și revizuiri ficționale prin care identitățile opoziționale și "eurile" necivilizate au căpătat formă și soliditate.

Această carte plasează imperialismul moral în contextul republicanismului francez și indică începuturile unei epoci (anii 1910) în care recunoașterea, mai degrabă decât dominația, celuilalt a obținut un loc onorabil în teoria franceză.