Experiență, educație și subiect

Titlul original:

Experience, Education and Subject

Conținutul cărții:

John Dewey, marele pragmatist american, și Maurice Merleau-Ponty, pe care Paul Ricoeur l-a descris drept „cel mai mare dintre fenomenologii francezi”, împărtășesc viziuni remarcabil de asemănătoare asupra experienței și abordărilor filosofice, în ciuda faptului că provin din tradiții diferite. 1 Aceste asemănări par și mai izbitoare atunci când recunoaștem cât de puțin dialog au avut aceste două tradiții între ele.

În filosofiile lor, atât Dewey, cât și Merleau-Ponty încercau să articuleze o descriere mai fidelă a experienței decât ceea ce îi precedase, răspunzând astfel la descrierile artificiale ale experienței oferite de empiricii britanici. Dewey și Merleau-Ponty erau amândoi gânditori dialectici care îi erau foarte îndatorați lui Hegel (în special Dewey), deși amândoi s-au îndepărtat de idealismul absolut și au început să își înrădăcineze filosofiile în experiența trăită.

Ambii au criticat dualismul cartezian, în toate formele sale persistente în filosofia modernă, și au încercat să redefinească relația dintre subiect și lume. În plus, ambii au împărtășit afinități cu tradițiile celuilalt, abordarea lui Dewey privind înțelegerea experienței tinzând spre fenomenologie, în timp ce descrierile lui Merleau-Ponty privind înțelegerea noastră prereflexivă și angajamentul nostru față de lume semănau cu elemente ale pragmatismului.