Recenzii ale cititorilor
În prezent, nu există recenzii ale cititorilor. Evaluarea se bazează pe 6 voturi.
Titlul original:
Making One's Way in the World: The Footprints and Trackways of Prehistoric People
Conținutul cărții:
Cartea se bazează pe dovezi ale arheologiei peisajului, studiilor paleoambientale, etnoistoriei și urmăririi animalelor pentru a aborda subiectul neglijat al modului în care identificăm și interpretăm modelele trecute de mișcare în peisaj. Cartea pune la îndoială pesimismul generațiilor anterioare, care considerau că rutele preistorice, cum ar fi căile goale, sunt în general imposibil de parcurs.
Premisa este că arheologii tind să se concentreze asupra "siturilor", neglijând modelele de mișcare obișnuită care le-au făcut parte din peisaje vii. Dovezile mișcărilor din trecut sunt luate în considerare la mai multe niveluri, de la amprenta individuală până la traseul pe distanțe lungi, inclusiv urmele create în vegetație de mișcările animalelor și ale oamenilor. Se susține că traseele se pot perpetua pe scări de timp lungi, creând structuri peisagistice care influențează activitățile generațiilor următoare. În alte cazuri, schimbările radicale ale axelor de comunicare și ale structurilor peisagistice oferă dovezi ale tulburărilor și schimbărilor sociale. Dovezile paleoambientale și etnoistorice de pe coasta de nord-vest a Americii pregătesc scena cu dovezi ale efectelor arderii, mișcării animalelor, depunerii și transplantării fecalelor, care pot crea rute lizibile de-a lungul cărora sunt favorizate resursele.
Dovezile din siturile vânătorilor-culegători europeni sugerează practici similare de construire a nișelor la o serie de scări spațiale. La scară locală, urmele de pași ajută la stabilirea axelor de mișcare, a locațiilor așezărilor pierdute și a zonelor de activitate. Căile de rulare din lemn oferă, de asemenea, dovezi ale modelelor preferate de mișcare și ale amplasării așezărilor din trecut. În rândul comunităților agricole timpurii, aliniamentele movilelor funerare, ale intrărilor în incinte și ale altor monumente indică axe de comunicare. De la mijlocul epocii bronzului în Europa există dovezi mai clar definite ale căilor de rulare flancate de șanțuri și câmpuri. Studiile și săpăturile la scara peisajului permit datarea căilor de rulare pe baza relațiilor spațiale cu elemente datate și multe exemple indică continuitatea pe termen lung a căilor de rulare. În cazul în care câmpurile flanchează traseele, o serie de metode, inclusiv abordări științifice, furnizează date.
Preistoricii au presupus adesea că drumurile de creastă constituiau principalele axe de deplasare timpurie, însă există puține dovezi privind originile lor timpurii și mai multe dovezi privind rutele timpurii care traversau topografia și asigurau conexiuni între diferite zone de mediu. Cartea se încheie cu un studiu de caz privind Weald din sud-estul Angliei, care demonstrează că unele axe de circulație topografică transversală utilizate ca drumuri de acces, considerate în general medievale timpurii, se pot dovedi a fi de origine preistorică. Unul dintre motivele pentru care rutele de uscat s-au dovedit greu de recunoscut este faptul că nu s-a acordat suficientă atenție rolului jucat de comunicațiile fluviale și maritime pe distanțe mai lungi. Se susține că înțelegerea originilor căilor pe care le folosim astăzi contribuie la aprecierea calităților distinctive ale peisajelor. Aprecierea va contribui la elaborarea unor strategii eficiente de conservare în beneficiul reciproc al oamenilor și al faunei sălbatice, prin menținerea și îmbunătățirea coridoarelor de conectivitate între diferite zone ale peisajului, inclusiv rezervații naturale fragmentate și locuri valoroase. În acest fel, înțelegerea traseelor din trecut poate contribui la durabilitatea peisajelor, a comunităților și a calității vieții.
