Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Recenzile prezintă o evaluare mixtă a cărții despre aviația germană în Al Doilea Război Mondial, evidențiind-o ca o monografie detaliată care oferă o analiză aprofundată a istoriei Fallschirmjäger și a eșecurilor operaționale. În timp ce unii cititori apreciază profunzimea cercetării și noile perspective, alții își exprimă dezamăgirea cu privire la formatul și prezentarea cărții, simțind că aceasta nu le îndeplinește așteptările pentru o prezentare istorică mai amplă.
Avantaje:Cartea oferă detalii istorice originale despre aviația germană, în special despre rolul generalului Karl Student din Luftwaffe. Cartea prezintă un caz convingător cu privire la erorile strategice care au contribuit la înfrângerea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial. Recenzile notează că este o contribuție solidă la cercetarea celui de-al Doilea Război Mondial și apreciază imaginile emoționante folosite în carte.
Dezavantaje:Unii cititori se simt induși în eroare de descrierea cărții, așteptându-se la o istorie mai narativă, cu relatări personale și fotografii, mai degrabă decât la un format de tip disertație. Cartea este descrisă ca simțindu-se ca o teză sau o monografie, ceea ce s-ar putea să nu fie pe placul tuturor cititorilor care caută o lectură mai captivantă.
(pe baza a 3 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Falling from Grace: The German Airborne (Fallschirmjager) in World War II
Conținutul cărții:
Germania nazistă a fost pionieră în utilizarea forțelor aeropurtate în secolul al XX-lea și le-a folosit eficient la începutul războiului, ca parte a unor ofensive integrate, cu arme combinate. Cu toate acestea, ramura aeropurtată germană s-a autodistrus literalmente în 1941. Ce s-a întâmplat, cum au reacționat germanii și ce perspective istorice privind utilizarea forțelor aeropurtate pot trage planificatorii din zilele noastre din experiența germană?
La sfârșitul anilor 1930, un program agresiv și inovator de reînarmare în Germania nazistă a dat naștere tacticii de învăluire verticală. Wehrmacht-ul german, pionier în utilizarea planorului ca transportor de trupe, a parașutiștilor și a aterizării aeriene a întăririlor pentru a exploata succesul tactic, a utilizat noua tehnică a războiului aeropurtat cu un succes surprinzător în cadrul campaniei Blitzkrieg împotriva Țărilor de Jos și a Franței în 1940. Cu toate acestea, atunci când doctrina tactică utilizată pentru cucerirea podurilor, punctelor forte și nodurilor rutiere în Fall Gelb a fost transferată la cucerirea unei întregi insule puternic apărate în 1941, trupele aeropurtate germane s-au sinucis efectiv. În zece zile, în mai 1941, jumătate din forțele aeropurtate din întreaga armată germană au fost ucise sau rănite în Creta. Hitler a atribuit în mod eronat dezastrul factorului surpriză și a interzis continuarea operațiunilor de parașutare până în 1943. Concluziile corecte au fost trase de însuși comandantul forțelor aeropurtate germane, generalul Kurt Student, în analiza de după bătălie. Propria sa insistență asupra tacticilor defectuoase a fost devastatoare. Deși au rămas o forță puternică și profesionistă, interdicția efectivă a lui Hitler privind utilizarea viitoare a forțelor aeropurtate a durat până în 1943, când era clar că Aliații încă mai considerau parașutiștii o formă viabilă de război. Până atunci, capacitatea Germaniei de a efectua operațiuni aeropurtate la o scară semnificativă dispăruse de mult.
Inovația germană a învăluirii verticale în anii 1930 a fost la fel de revoluționară pentru tacticile militare moderne ca și dezvoltarea simultană a ofensivei combinate integrate a armelor, cunoscută astăzi sub numele de Blitzkrieg. Punând în practică ideile lui Billy Mitchell, generalul Student de la Luftwaffe a dat dovadă de viziune, gândire inovatoare și abilități militare practice. Cu toate acestea, informațiile slabe și încrederea în tactica sa de "împrăștiere a picăturilor de ulei" pentru desfășurarea parașutiștilor săi, Fallschirmtruppe, în Creta, au condus direct la eliminarea acestora ca armă semnificativă din arsenalul german în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, Student a demonstrat că trupele aeropurtate au capacități unice de multiplicare a forței atât în războiul ofensiv, cât și în cel defensiv. Experiența germană, care a demonstrat, de asemenea, limitele forțelor aeropurtate, a fost studiată în profunzime de armata americană după război și încorporată în doctrina aeropurtată.
