Falsuri și scriere istorică în Anglia, Franța și Flandra, 900-1200

Titlul original:

Forgeries and Historical Writing in England, France, and Flanders, 900-1200

Conținutul cărții:

Ceea ce cercetătorii moderni numesc "falsuri" (fie că este vorba de texte, sigilii, monede sau relicve) a prosperat în Evul Mediu central. Deși minciuna era considerată o greșeală în întreaga perioadă, se pare că această condamnare nu s-a extins și la falsuri. Rescrierea documentelor era frecventă în special în rândul călugărilor, care își exploatau măiestria scrisului pentru a-și remodela documentele.

Scribii monahi își rescriau frecvent arhivele, folosind hrisoave, scrisori și narațiuni, pentru a crea noi trecuturi utilizabile în vederea revendicării de terenuri și privilegii în prezent sau în viitor. Astfel de istorii imaginate puteau fi, de asemenea, folosite pentru a "reforma" comunitatea sau pentru a remodela relația acesteia cu autoritățile laice și ecleziastice. Deși aceste rescrieri creative erau falsuri, ele pot fi totuși dovezi valoroase ale mentalităților medievale. În timp ce falsurile nu pot fi utilizate cu ușurință pentru a reconstrui ceea ce s-a întâmplat, falsurile încorporate în narațiunile istorice arată ceea ce compozitorii lor credeau că ar fi trebuit să se întâmple și, prin urmare, oferă un acces valoros la motivele pentru care oamenii medievali și-au rescris trecutul.

Această carte oferă o analiză atentă a trei arhive monastice pe parcursul lungului secol al XI-lea: Saint Peter's, Ghent.

Saint-Denis, lângă Paris.

Și Christ Church, Canterbury. Aceste obiective oferă baza pentru contextualizarea schimbărilor cheie în cultura documentară din secolul al XII-lea în întreaga Europă. În general, cartea susține că legăturile dintre falsurile monastice și scrierile istorice din secolele X-XII dezvăluie încercări de remodelare a realității. Ambele au căutat să rescrie trecutul și să promoveze astfel interesele călugărilor în prezentul sau viitorul lor.