Fama și ficțiunea în Eneida lui Vergil

Titlul original:

Fama and Fiction in Vergil's Aeneid

Conținutul cărții:

Ce înseamnă să "știm" ce ne spune o operă de ficțiune? În Eneida lui Vergil, promisiunea și incertitudinea lui fama transmit această provocare. Expansiv și flexibil, cuvântul latin fama poate însemna "faimă", "tradiție" de lungă durată și "știri" utile, dar și "zvon" efemer și "scandal" perturbator.

Fama este personificată ca o zeiță înaripată înfricoșătoare care raportează adevărul, ținând în același timp sub control ceea ce este distorsionat sau inventat. Fama reflectă modul în care vorbirea - sau cântecul epic - poate îmbina trecutul și prezentul, umanul și divinul, lucrurile amintite și lucrurile imaginate. Cel mai important, fama marchează puterea epopeii de a aduce lumea poveștii sale în lumea noastră.

Dinamica cognitivă a metaforei participă la această putere, îmbinând autoritatea poetică a Eneidei cu forța imaginară a zeilor. Personajele și cititorii sunt încurajați - chiar constrânși - să caute ordinea divină în mijlocul cuvintelor și viziunilor tulburătoare, legând noile experiențe de cunoștințele existente.

Momentele transformative de recunoaștere pregătesc scena perceptivă atât pentru ordinele zeilor, cât și pentru eficacitatea persuasivă a epopeii, pentru pietas (amintirea obligațiilor rituale și sociale) și furor (nebunie). Sensibilele lecturi apropiate ale Antoniei Syson oferă perspective noi asupra problemelor legate de cunoașterea fictivă și memoria colectivă în Eneida.

Aceste perspective invită cititorii să reconsidere unele dintre premisele epistemologice care stau la baza cercetării culturilor antice. Făcând comparații cu romanul englez din secolul al XIX-lea, Syson evidențiază continuitățile dintre două genuri narative ale căror contribuții culturale și pretenții retorice au părut adesea puternic opuse.