Fata care zâmbea mărgele: A Story of War and What Comes After

Recenzii ale cititorilor

Cartea „The Girl Who Smiled Beads” de Clementine Wamariya oferă o relatare puternică și profund emoționantă a experiențelor sale ca tânără refugiată care fugea de genocidul din Rwanda. Cititorii sunt mișcați de povestea brută și de temele perseverenței, traumei și complexității supraviețuirii. În timp ce mulți apreciază curajul autoarei și povestea emoționantă, unii critică echilibrul dintre recunoștință și furie exprimat în povestea ei.

⬤ Bine scrisă și ușor de citit, permițând o implicare rapidă.
⬤ Oferă un portret crud și onest al traumei și al rezilienței.
⬤ Oferă o perspectivă asupra experienței refugiaților, iluminând complexitatea supraviețuirii și a luptelor emoționale.
⬤ Personaje captivante și relații care sunt relatabile și bine dezvoltate.
⬤ Evocă reacții emoționale puternice, provocând reflecție și empatie.

⬤ Unii cititori consideră că autoarei îi lipsește recunoștința față de familia ei adoptivă și pune accentul pe luptele ei în detrimentul sprijinului lor.
⬤ Profunzimea emoțională poate face lectura dificilă pentru unii, deoarece nu urmează o narațiune „fericită” tradițională.
⬤ Câteva recenzii menționează furia recurentă a autoarei, care ar putea afecta tonul general al narațiunii.

(pe baza a 212 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

The Girl Who Smiled Beads: A Story of War and What Comes After

Conținutul cărții:

NEW YORK TIMES BESTSELLER - "Povestea oferită de univers era plină de foamete, război și violuri. Nu aș vrea - nu aș putea - să trăiesc în acea poveste."

Clemantine Wamariya avea șase ani când mama și tatăl ei au început să vorbească în șoaptă, când vecinii au început să dispară și când a auzit sunetele puternice și urâte despre care fratele ei spunea că sunt tunete. În 1994, ea și sora ei de cincisprezece ani, Claire, au fugit de masacrul din Rwanda și și-au petrecut următorii șase ani migrând prin șapte țări africane, în căutarea siguranței - permanent înfometate, întemnițată și abuzată, rezistând și scăpând din taberele de refugiați, găsind bunătate neașteptată, asistând la cruzimi inumane. Nu știau dacă părinții lor erau vii sau morți.

Când Clemantine avea 12 ani, ea și sora ei au primit statutul de refugiat în Statele Unite; acolo, în Chicago, viețile lor s-au despărțit. Deși legătura lor a rămas de nezdruncinat, Claire, care a protejat-o și a îngrijit-o atât de mult timp pe Clemantine, era o mamă singură care se chinuia să strângă bani, în timp ce Clemantine a fost luată în grijă de o familie care a crescut-o ca pe propria ei fiică. Clemantine părea să trăiască visul american: frecventa o școală privată, devenea majoretă și, în cele din urmă, absolvea Yale. Cu toate acestea, anii în care a fost tratată ca fiind mai puțin decât un om, în care a flămânzit și a văzut moartea, nu au putut fi șterși. Se simțea în același timp în vârstă de șase ani și de o sută de ani.

În The Girl Who Smiled Beads, Clemantine ne provoacă să privim dincolo de eticheta de „victimă” și să recunoaștem puterea imaginației de a transcende chiar și cele mai profunde răni și replici. Devastatoare, dar frumoasă și de o originalitate răscolitoare, cartea este o mărturie puternică a angajamentului ei de a-și construi o viață în termenii ei.