Finks: Cum i-a păcălit C.I.A. pe cei mai buni scriitori ai lumii

Recenzii ale cititorilor

Cartea „Finks” de Joel Whitney explorează implicarea CIA în peisajul cultural și literar în timpul Războiului Rece, dezvăluind modul în care agențiile guvernamentale au manipulat literatura și mass-media pentru a promova sentimentele anticomuniste și a menține controlul asupra narațiunilor. În ciuda unor critici privind organizarea și a afirmațiilor de redundanță cu lucrări anterioare, mulți cititori au găsit cartea captivantă, bine documentată și lămuritoare cu privire la intersecțiile dintre cultură și propagandă.

Bine scrisă și bine documentată, cu povești fascinante nespuse. Implică profund cititorii, stimulând gândirea critică despre consumul media și contextul său istoric. Oferă informații valoroase despre influența culturală a CIA în timpul Războiului Rece.

Unii cititori au considerat că narațiunea este greu de urmărit din cauza narațiunii neliniare. Criticile au inclus redundanța percepută a cărții cu lucrări anterioare pe aceeași temă și erori ocazionale în interpretarea documentelor.

(pe baza a 18 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Finks: How the C.I.A. Tricked the World's Best Writers

Conținutul cărții:

Ce s-ar întâmpla dacă CIA, în perioada de început a Războiului Rece, ar ajunge până la o revistă literară - și ar continua să modeleze literatura americană așa cum o știm? În Finks, Joel Whitney detaliază legăturile intime ale CIA cu artele și se adâncește în istoria obscură a revistei The Paris Review.

Când a apărut vestea că CIA a colaborat cu revistele literare pentru a produce propagandă culturală în timpul Războiului Rece, a început o dezbatere care nu a fost niciodată soluționată. Povestea continuă să se desfășoare, reputația unora dintre cele mai iubite figuri literare americane - printre care Peter Matthiessen, George Plimpton și Richard Wright - fiind pătată pe măsură ce munca lor pentru agenția de informații a ieșit la iveală. Finks este povestea a două CIA-uri și a modului în care acestea au estompat granița dintre propagandă și literatură. O CIA a creat reviste literare care au promovat scriitorii americani și europeni și libertatea culturală, în timp ce cealaltă a răsturnat guverne, folosind asasinatul și cenzura ca instrumente politice. Apărătorii CIA-ului "cultural" susțin că acesta ar fi trebuit să fie lăudat pentru că a stimulat interesul pentru artă și libertatea de gândire, însă cele două CIA-uri aveau aceleași obiective sub acoperire și împărtășeau multe dintre aceleași metode: înșelăciune, subterfugiu și intimidare.

Finks demonstrează cum CIA-ul bun versus rău este o diviziune falsă și că Războinicii reci culturali au folosit din nou și din nou anticomunismul ca pârghie pentru a spiona neîncetat stângiștii și, într-adevăr, scriitorii de toate înclinațiile politice, împingând astfel democrația americană un pic mai aproape de modelul sovietic al statului de supraveghere.