Frumusețea în cultura arabă

Recenzii ale cititorilor

Cartea explorează tema frumuseții în cultura arabă premodernă, pornind de la o gamă variată de surse. Abordarea autorului este deopotrivă informativă și provocatoare, aducând contribuții semnificative la înțelegerea esteticii islamice. Ea oferă perspective atât pentru cititorii generali, cât și pentru specialiștii în domeniu. Cu toate acestea, apar unele critici cu privire la lipsa teoriei estetice în cultura arabă și la natura de compendiu a cărții, ceea ce duce la posibile simplificări excesive și inconsecvențe.

⬤ Abordare informativă și provocatoare a unui subiect bogat, dar insuficient cercetat.
⬤ Gama largă de surse arabe originale consultate, oferind o imagine panoramică a frumuseții în tradiția arabo-islamică premodernă.
⬤ Stilul concis și inteligibil face ca textul să fie accesibil cititorilor generali, fiind în același timp util pentru studenți și cercetători.
⬤ Evidențiază contextul cultural și ridică întrebări importante despre frumusețe în cultura arabă.

⬤ Lipsa unei teorii estetice dezvoltate în cultura arabă conduce la un tratament cuprinzător care poate simplifica excesiv aspecte complexe.
⬤ Unele critici ale unor exemple particulare și lipsa de profunzime în anumite domenii (de exemplu, discuții minime privind cifrele și conceptele semnificative).
⬤ Inconsistențe observate, în special în comparațiile cu estetica occidentală.
⬤ Ilustrațiile monocrome și referințele selective pot dezamăgi unii cititori.

(pe baza a 2 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Beauty in Arabic Culture

Conținutul cărții:

Gândirea arabo-islamică a permis dezvoltarea unor norme autonome de frumusețe care erau independente de criteriile morale sau religioase. Opera artistică era privită separat de schema divină și era lipsită de asocieri metafizice.

Cu toate acestea, frumusețea ocupa un loc important în gândirea religioasă. Tradiția arabo-musulmană considera frumusețea universului, subliniată în Coran, și superioritatea literară a textului coranic în sine drept dovezi convingătoare ale mâinii divine. Sub influența gândirii grecești, filosofii, sufii și teologii au abordat relația frumusețe-iubire ca factor de bază în mișcarea universului. Cultul sufi se bazează pe pasiunea pentru frumusețea lui Dumnezeu, care se manifestă în chip uman.

După ce au creat un imperiu imens pe teritoriul marilor civilizații antice, cuceritorii arabi s-au considerat moștenitorii acestor culturi și au acționat în consecință ca mari patroni ai artelor. Sponsorizarea artelor, care conferea o strălucire monarhilor, era considerată benefică pentru imaginea comunității musulmane în fața antagoniștilor săi creștini.

Poezia, caligrafia, muzica, arhitectura și artele decorative au înflorit în acest sistem de sponsorizare. Ortodoxia musulmană însăși, bazată pe distanța dintre Profet și poeți, a fost cea care a permis artei să-și urmeze calea profană. Poeții sufi au adoptat vocabularul poeziei erotice și bacchice pentru a se adresa lui Dumnezeu, iar artizanii au aplicat același idiom arhitectural și decorativ atât monumentelor religioase, cât și celor profane. În muzică, virtuozitatea era asociată mai degrabă cu inspirația diabolică decât cu cea divină. Muzica, poezia și vinul făceau parte din aceeași experiență hedonistă.

Cartea lui Doris Behrens-Abouseif oferă o panoramă a conceptelor de frumusețe în cultura arabă clasică și postclasică până în secolul al XV-lea, bazându-se pe texte arabe din filosofie, teologie, misticism, poezie și critică literară, precum și pe surse istoriografice și povești din Cele o mie și una de nopți. Behrens-Abouseif elucidează modul în care frumusețea a fost măsurată în funcție de gradul de plăcere pe care l-a provocat receptorului, o atitudine care anticipează modernitatea atât în Est, cât și în Vest.