Genocidul împotriva Tutsi și bisericile rwandeze: Între durere și negare

Titlul original:

The Genocide Against the Tutsi, and the Rwandan Churches: Between Grief and Denial

Conținutul cărții:

De ce unele sectoare ale bisericilor rwandeze au adoptat o atitudine ambiguă față de genocidul împotriva Tutsi, care a curmat viața a 800 000 de persoane în trei luni, între aprilie și iulie 1994? Ce a împiedicat bisericile să accepte că ar fi putut avea o anumită responsabilitate în genocid? Și cum ar trebui să explicăm eforturile depuse de alte sectoare ale bisericilor pentru a aminti și comemora genocidul și pentru a reconstrui programele pastorale? Bazându-se pe interviuri cu supraviețuitori ai genocidului, rwandezi în exil, misionari și oficiali guvernamentali, precum și pe arhive bisericești și alte surse, această carte este primul studiu academic privind creștinismul și genocidul împotriva Tutsi care explorează în profunzime aceste întrebări controversate și dezvăluie mai multă diversitate internă în cadrul bisericilor creștine decât se presupune adesea. În timp ce unii creștini, atât protestanți, cât și catolici, și-au asumat riscuri pentru a-i adăposti pe Tutsi, alții au îmbrățișat fără critică punctul de vedere al guvernului interimar conform căruia Tutsi erau dușmanii poporului, iar unii, chiar preoți și pastori, i-au ajutat pe ucigași.

Liderii bisericii au condamnat doar războiul: nu l-au denunțat niciodată cu adevărat. Concentrându-se pe perioada genocidului din 1994 și pe anii următori (până în 2000), Denis examinează în detaliu răspunsurile a două biserici, Biserica Catolică, cea mai mare și cea mai complexă, și Biserica Prezbiteriană din Rwanda, care și-a recunoscut vina în decembrie 1996. Un studiu de caz este dedicat parohiei catolice Congo-Nil din vestul Rwandei, condusă la acea vreme de preotul francez Gabriel Maindron, un om pe care supraviețuitorii genocidului îl acuză că nu s-a opus genocidului în ciuda legăturilor sale strânse cu autorii acestuia.

Până în 1997, atitudinea defensivă adoptată de mulți catolici a început să se schimbe în 1997 și 1998, iar Sinodul extraordinar privind etnicismul 1999-2000 a reprezentat o piatră de hotar. Cu toate acestea, în special în perioada imediat următoare genocidului, tensiunea și suspiciunea au persistat și nu a existat niciodată o persecuție a Bisericii Catolice din partea statului.