Gone Girls, 1684-1901: Flights of Feminist Resistance in the Eighteenth- And Nineteenth-Century British Novel
În Gone Girls, 1684-1901, Nora Gilbert susține că tropul persistent al personajelor feminine care fug de o iterație a "căminului" a jucat un rol mult mai influent atât în istoria apariției romanului, cât și în cea a feminismului modern decât au recunoscut relatările anterioare.
Căci, deși romanul britanic din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea s-a străduit să stabilească sfera privată, domestică, a clasei de mijloc, ca fiind locul de drept (și singurul) al autorității feminine, așa cum au subliniat criticii anteriori, romanul le arăta continuu cititorilor săi personaje feminine care refuzau să accepte o astfel de agendă - refuzuri care duceau, în mod surprinzător de des, la fuga fizică a acestor personaje de acasă. Curentul constant de fugă feminină care curge prin acest corp de literatură servește ca o contrapondere puternică la idealurile de modestie feminină și de gospodărie fericită pe care se aștepta să le susțină în mod oficial și pune la îndoială unele dintre cele mai acceptate ipoteze ale studiilor de roman.
La fel cum mișcarea #MeToo a folosit instrumentul povestirii repetate și agregate pentru a lua atitudine împotriva culturii violului contemporan, Gone Girls, 1684-1901 identifică și amplifică un fir recurent al povestirii britanice din secolele XVIII și XIX, care a servit atât pentru a sublinia prevalența nedreptăților de gen în întreaga perioadă, cât și pentru a narativiza potențiale căi și mijloace pentru cititorii care se confruntă cu astfel de nedreptăți să se revolte, să reziste și să iasă.
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)