Grace a lui Jeff Buckley

Recenzii ale cititorilor

Criticile cărții despre Jeff Buckley, care se concentrează în principal pe albumul său „Grace”, sunt mixte. Mulți cititori au găsit-o pătrunzătoare și frumos scrisă, lăudând analiza descriptivă a muzicii și influențelor lui Buckley. Cu toate acestea, unii au considerat că îi lipsesc informații noi și că este repetitivă, cu o proză prea înfloritoare. Fanii ocazionali ar putea aprecia informațiile, în timp ce fanii dedicați ar putea găsi conținutul familiar și stilul de scriere obositor.

⬤ Oferă informații profunde și noi straturi de înțelegere despre muzica și viața lui Jeff Buckley.
⬤ Frumos scris, cu un limbaj descriptiv creativ.
⬤ Bine documentat și explorează diversele influențe ale lui Buckley.
⬤ Evocă emoții puternice și legături cu muzica.
⬤ Mulți recenzenți o recomandă atât fanilor noi, cât și celor deja familiarizați cu Buckley.

⬤ Unii au considerat-o repetitivă și verboasă, cu o proză obositoare.
⬤ Lipsă de informații noi pentru fanii de lungă durată; se simte ca o reluare a cunoștințelor existente.
⬤ Conține erori factuale și inexactități.
⬤ Scrisul poate părea prea sentimental sau autoindulgent pentru unii cititori.
⬤ Poate să nu fie pe placul celor care nu sunt fani ai muzicii lui Buckley.

(pe baza a 15 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Jeff Buckley's Grace

Conținutul cărții:

Puterea și influența Harului cresc cu fiecare an care trece. Aici, Daphne Brooks urmărește evoluția muzicală fascinantă a lui Jeff Buckley prin primele etape ale carierei sale, până la lansarea albumului.

Având acces la materiale de arhivă rare, Brooks ilustrează pasiunea lui Buckley pentru viață și foamea de cunoaștere muzicală și arată de ce a fost o figură atât de crucială pe scena muzicală americană a anilor 1990. EXCERPT: Jeff Buckley își construia singur o istorie a muzicii populare contemporane, impregnată de magia cântecului. Era ocupat să audă cum Dylan o canaliza pe Billie Holiday în Blonde On Blonde și cum Robert Plant făcea tot posibilul să sune ca Janis Joplin pe primele înregistrări Led Zeppelin.

Se gândea la doo-wop, la operă și la Elton John și se străduia să dezvolte o modalitate de a valorifica puterea vocii... În acest proces, el redefinea atitudinea punk și grunge în sine, respingând subînțelesurile sexuale ambivalente ale acestor mișcări, precum și regnul rock canonic al cocoșilor de la Led Zeppelin, pe care crescuse adorându-i.

El făurise o revoluție de un singur om, pe ritmurile New York-ului și nu numai. Și era pe punctul de a-și înregistra bătălia elegantă în cântec pentru ca lumea să audă.