Head Hunters: The Making of Jazz's First Platinum Album

Recenzii ale cititorilor

Cartea investighează procesele muzicale din spatele muncii lui Herbie Hancock, în special albumul „Head Hunters”. În timp ce unii cititori apreciază perspectivele sale asupra dinamicii genurilor și a acțiunii muzicienilor, alții o critică pentru că este prea intelectuală și greu de citit, în special în primele capitole. Mulți consideră că accentul pus pe discuțiile teoretice deturnează din explorarea așteptată a muzicii lui Hancock.

⬤ Stil de scriere clar care respectă muzicienii
⬤ pătrunzătoare în procesele muzicale și dinamica genurilor
⬤ bine documentată
⬤ esențială pentru fanii lui Hancock.

⬤ Prea intelectuală și complexă
⬤ primele capitole sunt plictisitoare și greu de parcurs
⬤ titlu înșelător în ceea ce privește conținutul axat pe Hancock
⬤ insuficiente discuții directe despre realizarea albumului.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

"... (o) disecție foarte ușor de citit a tuturor modurilor diferite în care albumul Head Hunters din 1973 al lui Herbie Hancock a rupt mucegaiul.... O lectură amuzantă și care provoacă la reflecție.".

--- Jazzwise Magazine "O carte importantă și oportună. Lucrarea lui Pond reflectă perspectiva pe care un cercetător informat și un interpret priceput o pot aduce studiului muzicii.".

---Travis Jackson, profesor asociat de muzică americană, Universitatea din Chicago Câștigător al premiului Woody Guthrie al Asociației Internaționale pentru Studiul Muzicii Populare, secțiunea americană, pentru cea mai distinsă lucrare despre muzica populară. Cartea Head Hunters a lui Steven Pond surprinde un moment de tranziție în istoria muzicii moderne, o perioadă în care jazzul și rockul s-au amestecat pentru a crea un gen nou, adesea controversat. În fruntea acelui stil s-a aflat Head Hunters, incursiunea lui Herbie Hancock pe piața fusion jazz. Albumul a devenit un punct de cotitură pentru o schimbare radicală atât în producția, cât și în receptarea jazzului. A fost cel mai bine vândut album de jazz din toate timpurile până în acel moment, iar industria muzicală a reacționat rapid la extinderea pieței, bugetele de producție și promovare crescând de zece ori. O astfel de schimbare i-a ajutat pe muzicieni să deschidă ușa cabinei de control, mărindu-și permanent rolul în producție. Dar criticii, crezând că rock-ul și funk-ul și-ar putea însuși jazzul pentru noi scopuri muzicale - sau, mai amenințător, din motive comerciale - au devenit din ce în ce mai îngrijorați de ceea ce ei vedeau ca fiind începutul sfârșitului jazzului. Steven F. Pond este profesor asociat de muzică la Universitatea Cornell. El va deveni redactor-șef al revistei Jazz Perspectives în 2011.