Herbert Hoover la Casa Albă: Calvarul președinției: The Ordeal of the Presidency

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă un portret cuprinzător și nuanțat al președinției lui Herbert Hoover, în special în timpul Marii Depresiuni. Ea evidențiază atât eforturile, cât și neajunsurile sale, oferind o perspectivă asupra caracterului său complex și a provocărilor cu care s-a confruntat în calitate de președinte. În timp ce unii recenzenți l-au găsit plictisitor și excesiv de detaliat uneori, mulți au apreciat natura informativă și bine documentată a textului.

⬤ Bine scris și documentat
⬤ oferă o viziune echilibrată și informativă asupra președinției lui Hoover
⬤ umple lacunele în cunoștințele despre Marea Depresiune
⬤ abordează complexitatea caracterului și politicilor lui Hoover
⬤ oferă informații despre contextul istoric al deciziilor sale.

⬤ Unele părți sunt prea detaliate sau plictisitoare
⬤ nu se concentrează pe viața personală a lui Hoover
⬤ structura necronologică poate fi deranjantă
⬤ unii cititori au simțit că este dificil să se conecteze cu Hoover din cauza trăsăturilor sale de personalitate
⬤ subiectelor specifice precum Smoot-Hawley nu li s-a acordat suficientă atenție.

(pe baza a 48 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Herbert Hoover in the White House: The Ordeal of the Presidency

Conținutul cărții:

"Un portret abil și complet al celui de-al treizeci și unulea președinte... de departe cel mai bun și mai ușor de citit studiu al președinției lui Herbert Hoover de până acum" (Publishers Weekly), care se bazează pe surse rare și intime pentru a arăta că acesta era nepotrivit din punct de vedere temperamental pentru această funcție.

Herbert Clark Hoover a fost cel de-al treizeci și unulea președinte al Statelor Unite. A îndeplinit un singur mandat, din 1929 până în 1933. Considerat adesea placid, pasiv, lipsit de simpatie și chiar paralizat de evenimentele naționale, Hoover s-a confruntat cu o luptă dificilă în fața Marii Depresiuni.

Mulți istorici îl resping ca fiind pur și simplu ineficient.

Dar în Herbert Hoover in the White House, Charles Rappleye investighează memoriile și jurnalele și mii de documente păstrate de membrii cabinetului său și de consilierii apropiați pentru a dezvălui o figură foarte diferită de cea descrisă adesea. Această biografie "captivantă" (Christian Science Monitor) arată că adevăratului Hoover îi lipseau instrumentele de conducere.

În public, Hoover era timid și retras, dar, în privat, Rappleye îl arată ca fiind un om pasional și, uneori, furios, un om care intriga împotriva dușmanilor săi, în timp ce fulmina în legătură cu comploturile împotriva sa. Rappleye îl descrie ca fiind mai sofisticat și mai activ în politica economică decât se recunoaște adesea. Îl vedem pe Hoover urmărind la orizont un FDR însorit (și, în opinia sa, ignorant), experimentând cu măsuri de ameliorare a Depresiunii.

Hoover-ul pe care îl vedem aici - strălucitor, bine intenționat, energic - nu dispunea de singurul element critic pentru a reuși ca președinte. Avea o minte de primă clasă și un temperament de clasa a doua. Herbert Hoover la Casa Albă este o lecție despre cel mai important, poate singurul, talent necesar pentru a fi un președinte de succes - temperamentul de lider.

Această "nouă evaluare corectă, surprinzător de simpatică, a președintelui mult defăimat care s-a confruntat cu prăbușirea națiunii în Marea Depresiune... umple o nișă importantă în cercetarea prezidențială" (Kirkus Reviews).