Here I Am Burn Me

Recenzii ale cititorilor

Cartea lui Kimberly Nguyen este o colecție de poezie puternică și încărcată emoțional, care rezonează profund cu cititorii, în special cu cei care împărtășesc medii culturale similare. Ea explorează teme precum trauma generațională, durerea și relațiile familiale, oferind atât durere, cât și vindecare prin limbaj și imagini emoționante.

⬤ Teme profund personale și universale care rezonează cu un public larg.
⬤ Poezie captivantă care explorează emoții complexe.
⬤ Utilizarea unică de către Nguyen a formei și a spațiului alb îmbogățește experiența lecturii.
⬤ Oferă atât onestitate brută, cât și perspective pline de speranță asupra luptelor familiale.
⬤ Oferă o voce celor care se confruntă cu experiențe similare, oferind cititorilor putere.

⬤ Unii cititori au considerat că anumite părți ale cărții sunt declanșatoare, în special cei cu medii culturale similare.
⬤ O recenzie negativă a criticat cartea ca conținând „gunoiul mentalității de victimă”.
⬤ Profunzimea emoțională poate să nu rezoneze cu toată lumea, în special cu cei care nu sunt familiarizați cu temele prezentate.

(pe baza a 7 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

În această colecție de poezii uimitor de tandră, vocea solitară a lui Kimberly Nguyen se întinde în gol, adresând o invitație de a face parte din orbita ei. Timpul este o încurcătură în galaxia poetică a lui Nguyen.

Traumele din trecut se agață de țesătura spațiului și a timpului, răsucind trecutul și prezentul împreună până când nu se mai pot distinge unul de celălalt. Vioaie și frapantă, vocea lui Nguyen este ascuțită și precisă, un ac care fixează firele trase de timp și le trage înapoi prin ele. Poem după poem, rând după rând, Nguyen dezleagă cu măiestrie trecutul și prezentul, vindecând continuumul spațiu-timp și deschizând astfel posibilitatea unui viitor liber de rănile trecutului.

Nimic nu scapă neatins de orbita lui Nguyen. Ea disecă tot ceea ce trece pe lângă ea și le pune la lumină înainte de a le elibera.

Nguyen se confruntă direct cu traume intergeneraționale, cu o familie distrusă și cu propria ei durere sufletească și se scufundă din nou și din nou în căutarea și crearea iubirii în mijlocul întregului haos. Aceste poezii speră.

Aceste poezii tânjesc. Aceste poeme strigă în gol, dorind să ajungă la cineva, la oricine, pentru a-i face să știe că, dacă sunt acolo, nu sunt singuri aici.