Hiroshima: Trei martori

Recenzii ale cititorilor

Cartea este o antologie a trei relatări de primă mână ale autorilor care au trăit experiența bombardamentului atomic de la Hiroshima. Cartea include două povestiri în proză și un set de poezii, oferind o perspectivă profundă asupra ororii și urmărilor evenimentului. Deși una dintre lucrările poetice a fost criticată, relatările în proză sunt descrise ca fiind convingătoare și de impact, ceea ce face cartea esențială pentru discuțiile despre războiul nuclear.

Relatările în proză sunt foarte apreciate pentru povestea lor captivantă și profunzimea emoțională. Introducerile și materialele suplimentare oferite de traducător îmbunătățesc înțelegerea de către cititori a contextului istoric. Cartea este considerată ca fiind transformatoare pentru cititori și potrivită pentru scopuri educaționale.

Poezia inclusă în antologie este considerată mai puțin captivantă și a fost criticată pentru problemele de traducere și urgența concluziilor. Una dintre narațiuni este considerată incomodă în alegerile sale stilistice (schimbarea perspectivelor) și nu toate piesele sunt considerate la fel de valoroase, în special poezia în comparație cu proza.

(pe baza a 6 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Hiroshima: Three Witnesses

Conținutul cărții:

Te voi căuta, îmi voi pune buzele pe urechea ta tandră și îți voi spune.... Îți voi spune povestea adevărată - jur că o voi face. -de la Little One de Toge Sankichi.

Trei autori japonezi de marcă - Hara Tamiki, Ota Yoko și Toge Sankichi - au supraviețuit bombardamentului atomic de la Hiroshima doar pentru a-și asuma o povară îngrozitoare: să fie martorii ororii supreme. Între 1945 și 1952, în proză și în poezie, ei au publicat cele mai importante relatări la persoana întâi despre holocaustul atomic. Au trecut 45 de ani de la 6 august 1945, dar acest volum conține prima traducere completă în limba engleză a lucrării lui Hara, Flori de vară, prima traducere în limba engleză a lucrării lui Ota, Orașul cadavrelor, și o nouă traducere a lucrării lui Toge, Poezii ale bombei atomice. Niciun cititor nu va ieși neschimbat din lectura acestor lucrări. Hara, Ota și Toge, diferiți unii de alții în ceea ce privește politica, scrisul și stilul lor de viață și de moarte, s-au simțit la fel în momentul în care s-au simțit obligați să pună în scris ceea ce au trăit. La patruzeci și opt de ore după 6 august, înainte de a părăsi orașul pentru a se adăposti pe dealurile de la vest de Hiroshima, Hara a notat: Miraculos de nevătămată; trebuie să fie voia Cerului ca eu să supraviețuiesc și să relatez ce s-a întâmplat. Ota și-a notat propriile observații adresate surorii sale vitrege în timp ce mergeau pe o stradă plină de cadavre: Privesc cu două seturi de ochi - ochii unei ființe umane și ochii unui scriitor.

Iar cuvintele memorabile ale lui Toge, citate mai sus, provin dintr-un poem adresat unui copil al cărui tată a fost ucis în Pacificul de Sud și a cărui mamă a murit pe 6 august - cine ar povesti despre acea zi? Lucrările acestor trei autori transmit cât mai mult din povestea reală care poate fi redată în cuvinte.