Hold It Against Me: Dificultate și emoție în arta contemporană

Recenzii ale cititorilor

Recenzile evidențiază o carte care oferă o explorare captivantă a dificultăților din cadrul artei contemporane de performanță, în special a artei queer. Autorul scrie într-un stil relatabil, făcând accesibile teme complexe. Cartea încurajează discuțiile pe teme artistice importante și provoacă noțiuni preconcepute despre aprecierea artei.

⬤ Stil de scriere captivant și descriptiv
⬤ analiză pătrunzătoare a artei contemporane dificile
⬤ încurajează discuțiile despre emoție în artă
⬤ prezintă cititorilor artiști mai puțin cunoscuți
⬤ abordare revigorantă care pune în discuție preconcepțiile.

Unii cititori pot găsi ușor deranjante legăturile personale ale autorului cu artiștii (referindu-se la ei ca la „prieteni”), deși sunt contextualizate cultural.

(pe baza a 4 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

Hold It Against Me: Difficulty and Emotion in Contemporary Art

Conținutul cărții:

În Hold It Against Me, Jennifer Doyle explorează relația dintre dificultate și emoție în arta contemporană, tratând emoția ca pe un mediu al artistului.

Ea îi încurajează pe cititori să examineze modul în care operele de artă provoacă modul în care experimentăm nu numai sentimentele artistului, ci și pe ale noastre. Discutând despre performance art, pictură și fotografie, Doyle oferă noi perspective asupra unor artiști precum Ron Athey, Aliza Shvarts, Thomas Eakins, James Luna, Carrie Mae Weems și David Wojnarowicz.

Confruntându-se cu provocarea de a scrie despre opere de artă dificile, Doyle arată cum acești artiști lucrează cu sentimentele ca mijloc de a pune la îndoială presupunerile noastre despre identitate, intimitate și expresie. Aceștia utilizează complexitatea emoțiilor pentru a măsura greutatea istoriei și pentru a ne aprofunda percepția asupra locului și modului în care se întâmplă politica în arta contemporană. Doyle explorează ideologiile emoției și modul în care emoția circulă în și în jurul artei.

De-a lungul cărții, ea le oferă cititorilor puncte de intrare primitoare în opere de artă pe care, la început, le-ar putea găsi respingătoare sau conflictuale. Doyle oferă o nouă perspectivă asupra modului în care discursul controversei servește la închiderea discuțiilor despre această latură a practicii artei contemporane și contracarează cu un limbaj critic care permite cititorului să accepte intensitatea emoțională pentru a învăța din ea.