I'm Never Fine: Scenes and Spasms on Loss

Recenzii ale cititorilor

Memoriile lui Joseph Lezza, *I'm Never Fine*, explorează călătoria sa emoțională profundă după moartea tatălui său din cauza cancerului pancreatic, împletind teme precum durerea, identitatea și acceptarea. Este o reflecție sinceră și poetică asupra complexității pierderii și a relațiilor, concentrându-se în special pe lupta autorului cu identitatea sa homosexuală și dragostea necondiționată a părinților săi. Deși profund emoționant și frumos scris, unii cititori au găsit anumite secțiuni dificil de urmărit din cauza limbajului extensiv.

Lezza este lăudat pentru modul fenomenal în care scrie și povestește, care cufundă cititorul în călătoria sa emoțională. Cartea este descrisă ca un amestec frumos și sincer de durere, umor și iubire, oferind atât reflecții sincere asupra durerii, cât și momente de umor. Cititorii apreciază capacitatea lui Lezza de a transforma durerea în frumusețe și consideră că memoriile sunt relatabile, mulți recomandând-o ca fiind o lectură importantă.

Unii cititori au remarcat că anumite secțiuni ale cărții au fost greu de urmărit din cauza verbului complex. În plus, câțiva au fost de părere că discuția despre sexualitatea lui Lezza a fost oarecum subdezvoltată și a părut deplasată. Intensitatea emoțională poate fi, de asemenea, dificilă pentru cei care au suferit recent un doliu.

(pe baza a 8 recenzii ale cititorilor)

Conținutul cărții:

În I'm Never Fine, un colaj de eseuri și poezii, Joseph Lezza strigă în întuneric de pe bancheta din spate a mașinii unui străin, dintr-un șanț de pe coasta italiană, dintr-o pădure din afara Arcticii și de pe fundul unei cutii de cremă de ras.

Când Joseph s-a surprins dorindu-le infecții necrozante ale pielii pensionarilor fără grabă de pe culoarul caselor automate și a avut fantezii cu navetiști care vorbeau tare și se împrieteneau repede cu partea de jos a unui rulou cu aburi, a început să se întrebe dacă era bine.

Dintre toate lucrurile pe care Joseph Lezza le-ar fi putut fi, cu siguranță nu era bine.

„Binele” pe care îl adoptase când își văzuse tatăl murind de cancer începea să se estompeze. Nu mai putea fi folosit ca scut pentru a topi fața oricui îndrăznea să întrebe. Toate „amenzile” profețite în fiecare articol, în fiecare carte și în fiecare meme inspirațional - grație fiecărui expert de fotoliu cu puls și conexiune la internet - își pierduseră valoarea.

Când Joseph și-a dat seama că se confrunta cu un viitor care îl va găsi stând deasupra carcasei unui vânzător prea zelos de la Costco, un lucru a devenit clar: pentru a merge mai departe trebuia să privească înapoi.

Aceste memorii sunt o autopsie a pașilor greșiți percepuți, o concluzie a conversațiilor neterminate și o reformulare a judecăților greșite prin ochii unui tânăr aflat în căutarea unui sentiment. Căutați acel sentiment cu Joseph Lezza în Nu sunt niciodată bine.