Recenzii ale cititorilor
Rezumat:Braiding Sweetgrass de Robin Wall Kimmerer este o carte frumos scrisă care împletește narațiunea personală, cunoștințele științifice și înțelepciunea indigenă despre relația omenirii cu natura. Cartea subliniază importanța reciprocității, a recunoștinței și a grijii față de Pământ, servind drept îndemn la acțiune pentru cititori să se reconecteze cu lumea naturală și să-și asume responsabilitatea pentru sănătatea acesteia.
Avantaje:Această carte este lăudată pentru proza sa poetică, narațiunea convingătoare și capacitatea de a inspira cititorii să se implice în problemele de mediu. Stilul accesibil de scriere al lui Kimmerer face ca subiectele complexe să fie ușor de înțeles. Integrarea cunoștințelor indigene și a perspectivelor științifice oferă o perspectivă unică asupra relației umanității cu natura. Mulți cititori au considerat că această carte le schimbă viața, îndemnându-i să reflecteze mai profund asupra acțiunilor personale față de mediu.
Dezavantaje:Unii cititori au remarcat că descrierile poetice ale cărții ar putea fi uneori plictisitoare, în special pentru cei care nu au un interes științific. În plus, câteva critici au menționat că opiniile politice și ideologice ale autorului îi pot îndepărta pe cei cu perspective diferite. Au existat comentarii cu privire la caracterul repetitiv al cărții și la dorința de a avea discuții mai concise pe anumite subiecte, precum și îngrijorări cu privire la tratarea credințelor indigene ca adevăruri evanghelice.
(pe baza a 2127 recenzii ale cititorilor)
Titlul original:
Braiding Sweetgrass
Conținutul cărții:
Un New York Times Bestseller
Un Bestseller Washington Post
Numită „Cea mai bună colecție de eseuri a deceniului” de către Literary Hub
Ca botanistă, Robin Wall Kimmerer a fost instruită să pună întrebări naturii cu ajutorul instrumentelor științei. Ca membră a Citizen Potawatomi Nation, ea îmbrățișează ideea că plantele și animalele sunt cei mai vechi profesori ai noștri. În Braiding Sweetgrass, Kimmerer aduce împreună aceste două lentile ale cunoașterii pentru a ne purta într-o „călătorie care este la fel de mitică pe cât este de științifică, la fel de sacră pe cât este de istorică, la fel de inteligentă pe cât este de înțeleaptă” (Elizabeth Gilbert).
Bazându-se pe viața sa de om de știință indigen și de femeie, Kimmerer ne arată cum alte ființe vii - moaște și verze aurii, căpșuni și dovleci, salamandre, alge și iarbă dulce - ne oferă daruri și lecții, chiar dacă am uitat cum să le auzim vocile. În reflecții care variază de la crearea Insulei Țestoasei până la forțele care amenință înflorirea acesteia în prezent, ea se îndreaptă spre un argument central: trezirea conștiinței ecologice necesită recunoașterea și celebrarea relației noastre reciproce cu restul lumii vii. Căci numai atunci când vom putea auzi limbajul altor ființe vom fi capabili să înțelegem generozitatea pământului și să învățăm să ne oferim propriile daruri în schimb.
