Revoluția în cercetarea biologică inițiată prin demonstrarea faptului că anumite molecule de ADN pot fi izolate, recombinate în moduri noi și reproduse în mod convenabil la un număr mare de copii in vivo pentru studii ulterioare, adică era ADN-ului recombinant, a generat multe alte progrese, atât metodologice, cât și intelectuale, care au îmbunătățit înțelegerea noastră a proceselor celulare într-un mod uimitor. Ca parte a fluxului ulterior de informații, cercetarea care explorează mecanismele de reglare a genelor, atât la procariote, cât și la eucariote (dar mai ales la acestea din urmă), a fost deosebit de bine reprezentată.
Deși nu se poate spune că o singură abordare tehnică a adus cercetarea la nivelul actual de sofisticare, capacitatea de a cartografia interacțiunile factorilor cu acțiune tranzitorie cu secvențele lor de recunoaștere a ADN-ului la un nivel înalt de precizie a fost cu siguranță unul dintre cele mai importante progrese. Această abordare "footprinting" a devenit aproape omniprezentă în studiile de reglementare a genelor. Cu toate acestea, ambiguitățile, confuziile și inconsecvențele care pot apărea în urma unei abordări pur "in vitro" pot fi deseori rezolvate și plasate în perspectiva lor corectă în aplicarea sa "in vivo".
Mai simplu spus, faptul că se poate demonstra că există o interacțiune între factorii purificați și o anumită bucată de ADN într-o eprubetă nu spune, desigur, nimic cu privire la faptul dacă astfel de interacțiuni au loc in vivo. Capacitatea de a cerceta astfel de interacțiuni pe măsură ce acestea au loc în interiorul celulelor, acordând atenția cuvenită stadiului de dezvoltare relevant sau specificității tisulare a interacțiunii cercetate, a făcut din abordarea amprentei in vivo o completare neprețuită a arsenalului de arme al "manipulatorului de gene".
© Book1 Group - toate drepturile rezervate.
Conținutul acestui site nu poate fi copiat sau utilizat, nici parțial, nici integral, fără permisiunea scrisă a proprietarului.
Ultima modificare: 2024.11.08 07:02 (GMT)