Încă o respirație: Memoriile unui caiacist pe ape albe (The Memoir of a Whitewater Kayaker)

Recenzii ale cititorilor

Cartea oferă o colecție captivantă de povestiri axate pe caiacarea pe ape albe, combinând reflecții personale și aventuri palpitante. Deși se adresează atât kayakiștilor, cât și non-kayakiștilor, cartea suferă din cauza editării slabe și a unor critici privind atitudinea autorului față de ceilalți boateri.

⬤ Povestiri captivante care evocă emoții și empatie.
⬤ Povești captivante și distractive despre aventurile în caiac.
⬤ Oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și bucuriilor caiacului pe ape albe.
⬤ Inspiră respect pentru sport și comunitatea sa.
⬤ Plăcut atât pentru caiaciști, cât și pentru ne-caiaciști.

⬤ Editarea slabă și erorile gramaticale diminuează experiența de lectură.
⬤ Unii cititori critică comentariile negative ale autorului despre alți navigatori.
⬤ Unele recenzii menționează aroganța percepută a autorului sau „complexul lui Dumnezeu”.

(pe baza a 12 recenzii ale cititorilor)

Titlul original:

One More Breath: The Memoir of a Whitewater Kayaker

Conținutul cărții:

Uneori mi se pare că viața mea a fost încadrată cu imaginea unui molid bătrân atârnat deasupra râului, cu un munte acoperit de zăpadă în depărtare, în spatele meu. În mintea mea, încă îmi folosesc toată puterea și toată priceperea; plămânii mă împing în timp ce umerii mă trag. Sunt un monstru care luptă să devină neted și fără cusur pe o undă din pământ. O falie, un pârâu care îmi oferă tot ce am eu mai bun de dat. Alegerea îmi aparține, plămânii mi s-au umplut de aer proaspăt, rece, îmbibat de molid, în timp ce mâinile mele au apucat vâsla.

În râul care nu mă părăsește niciodată, sunt atras de puterea brută, furie fără mânie. Binevoitor și în același timp sufocant, aici există o artă, un pendul care trebuie cronometrat la o clipă de respirație.

Riscul este pur și simplu să respir, între aceste respirații trăiesc cu adevărat. Deciziile pe care le iau între loviturile de vâslă, străduindu-mă să respect viziunea din mintea mea. Suntem mereu la limita a ceva, mereu ne este teamă să respirăm, dar o facem și trebuie să o facem. Când lumina devine blândă, iar fumul liniștit se transformă în pene care sfidează gravitația, îmi dau seama că, într-un fel, fac parte din el sau, mai mult, că el face parte din mine.

Această viață pe râu... Mai am nevoie doar de o respirație.